Pro Agro salută retragerea unor amendamente la Legea practicilor neloiale pe lanțul alimentar

Pro Agro salută retragerea unor amendamente la Legea practicilor neloiale pe lanțul alimentar

După ce săptămâna trecută, Pro Agro se declara împotriva unor modificări ale legii de transpunere în legislația națională a Directivei europene referitoare la practicile neloiale de pe lanțul alimentar, Federația Pro Agro revine pe această temă. Iată mesajul Pro Agro:

”Stimați domni,

Considerăm că este datoria noastră de a vă aduce la cunoștință, totodată și opiniei publice, faptul că în urma scrisorii deschise comunicată de noi în data de 07.06.2021, la doar o zi, cabinetul dlui. deputat Daniel Sorin Gheba a contactat conducerea Federației Naționale PRO AGRO în vederea lămuririi situației create.

Am înțeles că acțiunea domnului deputat a fost o eroare de comunicare și ne-am bucurat când am primit dovada că aceste amendamente au fost retrase (anexa la prezenta).

Este o atitudine corectă, asumată, și ne-am bucura ca în cazul în care se mai întâmplă situații asemănătoare oricare dintre demnitarii vizați să acționeze în mod similar și să îndrepte eroarea. Este de asemenea imperios necesar să declarăm că Federația Națională PRO AGRO nu are simpatii sau antipatii politice, nu vom acționa de o manieră diferită în funcție de culoarea politică, singurul nostru obiectiv este protejarea intereselor legitime ale fermierilor din România.

În ceea ce privește proiectul legislativ PLx. 178/2021, Federația Națională PRO AGRO consideră că practicile comerciale neloiale între sectorul agroalimentar și retail privește absolut toți membrii Federației, indiferent de sector, indiferent dacă sunt angrenați sau nu în contracte comerciale cu retailul.

Inclusiv cultura mare poate beneficia de o relație echilibrată între furnizor și cumpărător, având în vedere că fermierii de cultură mare pot fi furnizorii de inputuri ai zootehniei care își valorifică produsele prin intermediul magazinelor de desfacere.

Pentru aceste motive tema practicilor comerciale neloiale, indiferent că discutăm despre acest proiect de lege, despre Legea 321/2009 sau despre orice alt act normativ, Federația Națională PRO AGRO nu se va abate de la misiunea sa, vom trata cu maximă importanță orice aspect care poate impacta interesele fermierilor, și vom acționa de fiecare dată utilizând toate și oricare dintre intrumentele legale la care o Asociație Profesională poate apela.

În acest sens Federația Națională PRO AGRO va utiliza toate canalele de comunicare și va fi prezentă la masa discuțiilor în așa fel încât spiritul Directivei (UE) 2019/633 să fie transpus cât mai fidel în legislația națională. Vizăm prin acțiunile noastre reprezentarea intereselor fermierilor, al producătorilor, procesatorilor și nu in ultimul rând al consumatorilor, fără să tolerăm abateri de la regulile dialogului civil.

Este important să reiterăm această poziție și având în vedere că discuțiile și procesul legislativ PLx. 178/2021 nu este încheiat, mai sunt etape de parcurs, dar mai ales forma finală a acestui proiect trebuie votată.

Pentru aceste motive apelăm la factorul politic, indiferent de culoarea partidului, dar în mod special la domnul deputat Daniel Sorin Gheba, ca împreună cu restul factorilor decidenți să susțină interesele legitime ale fermierilor și să voteze favorabil proiectul de lege, în forma transmisă de noi în scrisoarea deschisă, cât și cu fiecare ocazie în scris sau în discuții.

Este nevoie de unitate la nivelul aparatului legislativ, este nevoie ca praticile comerciale care țin în loc Agricultura românească să înceteze și fermierul român să fie apreciat pentru munca sa. Aducem aminte că deși în condiții extrem de dificile generate de pandemia Covid, de secetă și alte fenomene extreme, fermierul român a depus eforturi considerabile pentru a furniza hrană populației, în condiții de maximă siguranță alimentară dar și la prețuri avantajoase.

Cu stimă,

Ionel ARION – Președinte PRO AGRO

infoalimentMAGAZIN

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *