PENNY a deschis încă două magazine

PENNY a deschis încă două magazine

Discounterul PENNY își continuă planul de expansiune în România prin deschiderea a două noi magazine: unul în Băile Herculane, județul Caraș Severin și unul în Bolintin Deal, județul Giurgiu. Astfel, rețeaua PENNY ajunge la un număr total de 286 de magazine.

Primul, magazinul PENNY din Băile Herculane, județul Caraș Severin de pe Str. Trandafirilor, nr. 151, are o suprafață de vânzare de 799.05 m2, patru case de marcat și 14 angajați. Totodată, magazinul dispune de 75 de locuri de parcare, dintre care trei pentru persoanele cu dizabilități.

Cel de-al doilea, magazinul PENNY din Bolintin Deal, județul Giurgiu de pe Bd. Muncii FN, are o suprafață de vânzare de 860.3 m2, patru case de marcat și 20 angajați. Mai mult, magazinul dispune de 73 de locuri de parcare, dintre care două pentru persoanele cu dizabilități.

Designul noilor magazine din Băile Herculane și Bolintin Deal este modern și primitor, iar sesiunea de cumpărături pentru clienți este îmbunătățită datorită zonei extinse pentru produse proaspete, mărci proprii pe gustul românilor, dar și datorită semnalizării mai vizibile a promoțiilor și a categoriilor principale de alimente.

În plus, noul PENNY oferă soluții simple, adaptate stilului de viață alert, precum produsele ready to eat, dar și cele semipreparate, refrigerate sau congelate.

PENNY Punct reprezintă evoluția strategică a Penny Market în România și este structurată foarte clar în șapte piloni cheie: experiență îmbunatațită în magazine, expansiune, produse românești, oameni, digitalizare, sustenabilitate și comunicare integrată.

Pilonul expansiune se referă la extinderea magazinelor și la dezvoltarea capacităților logistice. Până în 2029, PENNY își propune să atingă cifra de 600 de magazine și în materie de logistică, anul acesta retailerul va inaugura cel de-al patrula depozit de la Filiași, județul Dolj.

Nu în ultimul rând, pilonul comunicațional „Economisim bani, nu dragoste” și toate elementele identității vizuale PENNY Punct sunt integrate în fiecare nou magazin din rețeaua PENNY.

infoalimentMAGAZIN

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *