INS: Turismul în luna aprilie 2021

INS: Turismul în luna aprilie 2021

În luna aprilie 2021, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au crescut de 26,6 ori, iar înnoptările de 18,9 ori.

Comparativ cu luna aprilie 2020, în luna aprilie 2021, la punctele de frontieră, sosirile vizitatorilor străini au crescut cu 129,2%, iar plecările în străinătate ale vizitatorilor români cu 335,3%.

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna aprilie 2021 au însumat 448,9 mii, în creștere de 26,6 ori faţă de cele din luna aprilie 2020. Din numărul total de sosiri, în luna aprilie 2021 sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 94,5%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 5,5%.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (82,1% din total turişti străini), iar dintre aceștia 76,2% au fost din ţările Uniunii Europene. Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna aprilie 2021 au însumat 852,4 mii, în creștere de 18,9 ori faţă de cele din luna aprilie 2020.

Din numărul total de înnoptări, în luna aprilie 2021 înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 93,4%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 6,6%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (82,2% din total turişti străini), iar dintre aceștia 77,9% au fost din ţările Uniunii Europene.

Durata medie a şederii în luna aprilie 2021 a fost de 1,9 zile la turiştii români şi de 2,3 zile la turiştii străini. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică, în luna aprilie 2021 a fost de 15,9% pe total structuri de cazare turistică, în creștere cu 7,6 puncte procentuale faţă de luna aprilie 2020.

Indici de utilizare netă a locurilor de cazare mai mari în luna aprilie 2021 s-au înregistrat la spații de cazare pe nave (30,8%), căsuțe turistice (23,4%), hoteluri (18,6%), popasuri turistice (14,2%), vile turistice (13,5%), pensiuni turistice (12,7%), bungalouri (12,6%), hosteluri (11,8%) și pensiuni agroturistice (11,4%).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna aprilie 2021 de 330,8 mii, în creștere cu 129,2% faţă de luna aprilie 2020. Mijloacele de transport rutier și aerian au fost cele mai utilizate pentru sosirile din străinătate, reprezentând 85,9%, respectiv 9,8% din numărul total de sosiri.

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna aprilie 2021 de 615,2 mii, în creștere cu 335,3% comparativ cu luna aprilie 2020. Mijloacele de transport rutier și aerian au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 73,5%, respectiv 25,9% din numărul total de plecări.

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1.01.-30.04.2021 au însumat 1859,3 mii, în creștere cu 4,5% faţă de perioada 1.01.-30.04.2020. Din numărul total de sosiri, în perioada 1.01.-30.04.2021 sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 95,2%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 4,8%.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (82,6% din total turişti străini), iar dintre aceştia 73,1% au fost din ţările Uniunii Europene. 4/5 Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1.01.-30.04.2021 au însumat 3461,3 mii, în scădere cu 1,4% faţă de cele din perioada 1.01.-30.04.2020.

Din numărul total de înnoptări, în perioada 1.01.-30.04.2021 înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 94,1%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 5,9%.

În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (82,8% din total turişti străini), iar dintre aceştia 74,4% au fost din ţările Uniunii Europene. Durata medie a şederii în perioada 1.01.-30.04.2021 a fost de 1,8 zile la turiştii români şi de 2,3 zile la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică în perioada 1.01.-30.04.2021 a fost de 16,9% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 5,1 puncte procentuale faţă de perioada 1.01.-30.04.2020.

Indici de utilizare netă a locurilor de cazare turistică mai mari, în perioada 1.01.-30.04.2021, s-au înregistrat la spații de cazare pe nave (30,8%), hoteluri (19,7%), vile turistice (16,1%), cabane turistice (14,2%), pensiuni turistice (13,8%), bungalouri (13,2%), popasuri turistice (13,1%), hanuri (12,7%), căsuțe turistice (12,5%), pensiuni agroturistice (12,4%) şi hosteluri (11,7%).

Pe judeţe, în perioada 1.01.-30.04.2021, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică a înregistrat valori mai mari în Braşov (292,8 mii), Municipiul Bucureşti (180,2 mii), Prahova (122,3 mii), Suceava (97,1 mii), Bihor (92,0 mii), Mureș (84,5 mii), Vâlcea (83,0 mii), Cluj (79,8 mii) şi Sibiu (77,2 mii) iar înnoptările turiştilor au înregistrat valori mai mari în:

Braşov (572,8 mii), Municipiul Bucureşti (291,8 mii), Prahova (247,3 mii), Bihor (202,5 mii), Vâlcea (179,0 mii), Suceava (173,8 mii), Mureș (159,2 mii), Cluj (132,3 mii), Sibiu (132,1 mii), Constanța (108,8 mii), Timiș (92,5 mii). Covasna (90,2 mii) şi Caraș Severin (89,8 mii).

Pe țări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi in structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au provenit din Germania (10,9 mii), Italia (9,2 mii), Franţa (6,5 mii), Ungaria şi S.U.A. (fiecare cu câte 4,5 mii), Republica Moldova (4,2 mii)şi Regatul Unit (3,8 mii). Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 1.01.-30.04.2021 de 1275,4 mii, în scădere cu 39,8% faţă de perioada 1.01.- 30.04.2020.

Mijloacele de transport rutier și aerian au fost cele mai utilizate pentru sosirile vizitatorilor străini în România, reprezentând 87,8% cel rutier și respectiv 8,4% cel aerian, din numărul total al sosirilor.

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 1.01.-30.04.2021 de 2466,0 mii, în scădere cu 40,8% comparativ cu perioada 1.01.- 30.04.2020. Mijloacele de transport rutier și aerian au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 79,3% cel rutier, iar 20,1% cel aerian, din numărul de plecări.

infoalimentMAGAZIN

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *