Crama Ceptura SRL a preluat firma EcoSmart Union SA

Crama Ceptura SRL a preluat firma EcoSmart Union SA

Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Crama Ceptura S.R.L intenționează să preia compania EcoSmart Union S.A..

Crama Ceptura are ca obiect principal de activitate fabricarea vinurilor din struguri. Activitatea de producere a vinurilor este desfășurată în zona Dealu Mare, județ Prahova.

EcoSmart oferă servicii care urmăresc asigurarea suportului necesar societăților comerciale pentru a atinge obiectivele de reciclare impuse de legislația în vigoare, punând la dispoziția operatorilor economici interesați soluții personalizate în funcție de nevoile acestora.

În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia și nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naționale de concurenţă, după eliminarea informațiilor cu caracter confidențial.

infoalimentMAGAZIN

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *