Controale ANSVSA în sectorul produselor alimentare de origine nonanimală

Controale ANSVSA în sectorul produselor alimentare de origine nonanimală

După cum informează ANSVSA printr-un comunicat, controalele inspectorilor sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor în sectorul produselor alimentare de origine nonanimală se realizează în baza Programului de supraveghere şi control pentru anul 2020 și vizează operatorii din industria alimentară care își desfășoară activitatea în domenii precum: fabricarea produselor de morărit, pâinii şi produselor de patiserie, altor produse alimentare, băuturilor răcoritoare şi alcoolice, precum şi unităţi de depozitare – alimentare, seminţe, legume – fructe.

În cursul lunii octombrie 2020, Direcţiile judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor precum şi a municipiului Bucureşti au efectuat un număr de 11.407 de controale în unităţile din industria agroalimentară.

Acțiunile de verficare au fost efectuate la nivel național și au vizat aspecte privind respectarea de către operatorii alimentari a condiţiilor de înregistrare, autorizare și funcționare a unităților, a modului de întreținere și igienizare a spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate, a condițiilor de prelucrare și de depozitare a materiilor prime şi a produselor finite, a cerințelor de trasabilitate și a celor privind etichetarea, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind implementarea procedurilor bazate pe analiza riscului (sistemul HACCP).

Controalele efectuate de inspectorii ANSVSA se concentrează în principal pe prevenție și consilierea operatorilor din industria alimentară. Sancțiunile contravenționale sunt acordate în momentul în care deficiențele constatate inițial nu au fost remediate în intervalul de timp stabilit sau pun în pericol sănătatea consumatorilor.

Ca urmare a neregulilor constatate și încălcării prevederilor legislației în domeniul siguranței alimentelor au fost dispuse măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate și s-au aplicat 121 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 558.100 de lei.

În urma controalelor efectuate au fost constatate o serie de neconformităţi, dintre care menționăm:

–  neconformităţi privind respectarea bunelor practici de igienă și fabricație cum ar fi: neîntreținerea igienică a spațiilor de depozitare, întreținerea necorespunzătoare a spațiilor tehnologice de producție, lipsa sursei de apă și a grupului sanitar, lipsa vestiarului pentru angajați, neasigurarea stocurilor corespunzătoare de substanțe destinate operațiunilor de dezinfecție, neefectuarea operațiunilor de DDD în condițiile legislației specifice domeniului alimentar; neconformităţi privind întreținerea și igiena echipamentului de protecție sanitară a personalului muncitor și/sau legate de atestarea stării de sănătate a acestuia;

– neconformităţi privind monitorizarea și implementarea procedurilor bazate pe principiile HACCP;

– neconformităţi legate de asigurarea trasabilității și conformității produselor alimentare (etichetare, buletine de analiză cu rezultate nesatisfăcătoare, vânzarea produselor cu termen de valabilitate expirat);

– alte tipuri de neconformități (desfășurarea de activități neînregistrate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, nu există evidenţe în ceea ce priveşte triajul epidemiologic şi registrul clienţilor, lipsa înregistrării sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor a mijloacelor de transport).

In timpul controalelor efectuate în unităţile din industria agroalimentară s-au prelevat probe pentru efectuarea de analize de laborator conform procedurilor şi instrucțiunilor din Programul de supraveghere şi control pentru anul 2020, urmărindu-se încadrarea calității produselor alimentare în limitele maxime admise privind prezența de reziduuri de pesticide, contaminanţi şi alte substanţele interzise în alimente. De asemenea, s-au prelevat probe în vederea verificării respectării criteriilor microbiologice în alimente și de pe suprafețe/ustensile de lucru din unitățile de industrie alimentară. Serviciul Comunicare și Logistică Documentară

infoalimentMAGAZIN

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *