Când se pronunță consumatorul

Când se pronunță consumatorul

La vreme de Covid, când se pronunță consumatorul, mai bine zis, înainte de a se pronunța, se uită în cămară. Dacă are din ce, își pune soția să-i gătească o mâncare sățioasă, dar cu moderație, să mai fie și mâine.

Când se pronunță consumatorul și are chef de ieșit din casă, mai întâi se caută în portofel, să vadă dacă are bani. Dacă nu are, iese, dar se uită și el la lume. Dacă are, pune o parte de-o parte, iar apoi merge în magazin și cumpără ce e mai ieftin. Noroc cu hipermarket-urile care au făcut ca ”ieftin” să nu mai însemne neapărat și de proastă calitate, în cele mai multe dintre cazuri.

Când se pronunță consumatorul și vrea să-și satisfacă un moft, alege mâncarea din ochi, se uită atent la etichetă, se uită și mai atent la preț, mai dă o raită prin magazin și alege cea mai bună variantă, gândind tot la buzunar, cu moft cu tot.

Când se pronunță consumatorul și vrea să bea o bere, de cele mai multe ori o cumpără tot de la magazin și o bea acasă, nu merge la cârciumă. Iar dacă merge, caută un loc mai ieftin, mai ferit, mai liniștit, asta, dacă nu e un tânăr bezmetic care crede că totul e minciună, inclusiv propria-i viață.

Când se pronunță consumatorul și chiar vrea să mănânce la cârciumă, nu se mai duce în fiecare zi acolo, nici măcar de două ori pe săptămână, ci, o dată pe lună, că ia aminte la bani, nu la ce spune la televizor, cu ”să ajutăm”, ”să consumăm”, ”să sprijinim”, pentru simplul motiv că, la rându-i, și el întreabă: 

”BĂI, NENE, DAR PE MINE, CONSUMATOR, CINE MĂ SPRIJINĂ !!!???”

Iar, când se pronunță consumatorul și are și ceva bani, își permite să își satisfacă și un moft și are chef de chef, tot mai bine îi e acasă, nu la food-court-ul ținut de unul care a plecat în America, a stat acolo zece ani neînțelegând nimic din ce-a văzut, și s-a întors în România, mirându-se ca la poarta nouă, că lumea nu-i calcă pragul.

Așa se întâmplă când se pronunță consumatorul.

Stoian Ilie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *