PiațăȘtiri

180

Carrefour România a relansat Plata cu PET în 20 de hipermarketuri

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Carrefour România relansează Plata cu PET în 20 de hipermarketuri din țară, iar clienții hipermarketului pot, din nou, să cumpere fructe și legume de la producători locali.  

La fel ca în edițiile anterioare, pentru fiecare PET colectat, clienții Carrefour primesc un fruct sau o legumă cultivate în România, iar de anul acesta, același mecanism este aplicat şi pentru doze de aluminiu și sticlă. 

Pentru fiecare recipient de apă rPET DORNA, produs din plastic 100% reciclat și 100% reciclabil, primesc o cantitate dublă de fructe și legume.

Astfel, are loc o conversie avantajoasă și responsabilă, prin care PET-ul devine monedă de schimb, iar clienții contribuie la reducerea amprentei asupra mediului, susțin fermierii locali și, nu în ultimul rând, cumpără alimente sănătoase.

Inițiativa se află la a patra ediție și se derulează începând cu 22 septembrie , în parteneriat cu Coca-Cola HBC România și cu sprijinul Green Point Management, Financiar Recycling, Green PC Ambalaje, Professional Recycle și Envipco.

Plata cu PET a fost lansată în premieră de Carrefour România în 8 hipermarketuri din țară în anul 2019, ca parte din programul de economie circulară Punem Preț pe Plastic și a fost întâmpinată cu interes de către clienți: în primele trei ediții au fost colectate peste 750.000 de PET-uri și au fost date la schimb peste 120 de tone de fructe și legume românești, în 35 de hipermarketuri din țară.

Prima oprire a caravanei Plata cu PET 2022 va avea loc în Constanța și București Orhideea, unde timp de cinci zile, clienții din cele două orașe pot aduce PET-uri, sticle sau doze de aluminiu la stația special amenajată în magazine.

Totodată, clienții care aduc minimum 20 de ambalaje PET în perioada campaniei pot participa la tombola cu premii speciale, cu înscriere pe baza cartonașului. Pentru mai multe detalii, participanții pot consulta regulamentul campaniei pe www.carrefour.ro sau la biroul Relații Clienți din magazin.

Traseul Caravanei Plata cu PET:

  • Carrefour Constanța - Bulevardul Tomis nr. 391, Constanța | 22.09.2022-26.09.2022;interval orar: 08:00- 20:00
  • Carrefour Orhideea - Splaiul Independenței 210-210B, București | 22.09.2022-26.09.2022; interval orar: 08:00- 20:00
  • Carrefour Galați - B-dul George Coșbuc, Nr. 251, Galați, Jud. Galați | 28.09.2021-02.10.2022; interval orar: 08:00- 20:00
  • Carrefour Ploiești - Piața 1 Decembrie 1918 Nr. 1, Ploiești, Jud. Prahova | 28.09.2021-02.10.2022; interval orar: 08:00-20:00
  • Carrefour Bârlad - B-dul Republicii Nr. 320, Bârlad, Jud. Vaslui | 05.10.2022-9.10.2022; interval orar: 08:00-20:00
  • Carrefour Târgoviște - Bulevardul Regele Ferdinand nr.6, Târgoviște, jud. Dâmbovița |05.10.2022-9.10.2022; interval orar: 08:00- 20:00
  • Carrefour Iași Era - Șoseaua Păcurari nr. 121, Iași | 12.10.2022-16.10.2022; interval orar: 08:00- 20:00
  • Carrefour Brașov 1 - Calea București, Nr. 107, Brașov, Jud. Brașov | 12.10.2022-16.10.2022; interval orar: 08:00- 20:00
  • Carrefour Buzău - Bulevardul Unirii nr. 232, Buzău | 19.10.2022-23.10.2022; interval orar: 08:00- 20:00
  • Carrefour Sfântu Gheorghe - Str. Lunca Oltului 31-35, Sfântu Gheorghe|   19.10.2022-23.10.2022; interval orar: 08:00- 20:00
  • Carrefour Piatra Neamț - Bulevardul Decebal, Nr. 79, Piatra Neamț, Jud. Neamț | 29.10.2022-02.11.2022; interval orar: 08:00- 20:00
  • Carrefour Vulcan - Strada Mihail Sebastian 88, București | 29.10.2022-02.11.2022; interval orar: 08:00- 20:00
  • Carrefour Suceava - Calea Unirii nr 27B, Suceava | 04.11.2022- 08.11.2022; interval orar: 08:00- 20:00
  • Carrefour Râmnicu Vâlcea - Strada Ferdinand nr. 38, Râmnicu Vâlcea | 04.11.2022- 08.11.2022; interval orar: 08:00- 20:00
  • Carrefour Baia Mare - Bulevardul București nr. 53, Baia Mare | 11.11.2022- 15.11.2022; interval orar: 08:00- 20:00
  • Carrefour Drobeta Turnu-Severin - Bulevardul Mihai Viteazul 78, Drobeta-Turnu Severin | 11.11.2022- 15.11.2022; interval orar: 08:00- 18:00
  • Carrefour Satu Mare - Str. Careiului nr.17, Satu Mare | 17.11.2022- 21.11.2022; interval orar: 08:00- 20:00
  • Carrefour Timișoara - Calea Șagului nr. 100, Timișoara | 17.11.2022- 21.11.2022; interval orar: 08:00- 20:00
  • Carrefour Oradea Era - Calea Aradului nr 62, Oradea | 23.11.2022- 27.11.2022; interval orar: 08:00- 20:00
  • Carrefour Cluj - Strada Avram Iancu 492-500, Florești 407280 | 23.11.2022- 27.11.2022; interval orar: 08:00- 20:00

Campania se va desfășura cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță. Continuăm să Punem Preț pe Plastic, pentru că orice comportament responsabil #sepune pentru tine, pentru natură dar și pentru producătorii locali!

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2