AOAR: Interzise de 2 ani de zile, pungile de plastic se găsesc în toate piețele din țară

AOAR: Interzise de 2 ani de zile, pungile de plastic se găsesc în toate piețele din țară

Potrivit unui comunicat emis de AOAR, la aproape 2 ani de zile de la interzicerea comercializării pungilor de plastic subțire și foarte subțire cu mâner, acestea sunt încă folosite în piețetele, centrele comerciale și de către micii operatori comerciali.

În urma unor vizite în piețele din București și din țară, am constatat comercializarea aproape exclusivă a pungilor de plastic. O inițiativă legislativă benefică pentru mediu și pentru sănătatea cetățenilor este încălcată constant de către operatorii comerciali fără niciun fel de sancțiuni.

Lipsa controalelor și a sancțiunilor aplicate de către autorități au făcut ca această lege benefică pentru protecția mediului să fie ignorată și, astfel, au apărut abateri la nivel national. În acest context, AOAR solicită autorităților avizate, Garda de Mediu şi Autoritatea pentru Protecţia Consumatorului, să aplice controale periodice în toate piețele din București și din țară pe o corectă implementării legii.

Începând cu 1 iulie 2019, Parlamentul României a votat proiectul de lege 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor, astfel că se interzice, introducerea pe piaţa naţională a pungilor de transport din plastic subţire şi foarte subţire, cu mâner.

Deși legea prevede sancțiuni serioase în ceea ce privește încălcarea dispozițiilor, în lipsa unor controale efectuate de autorități, pungile de plastic sunt, în continuare, oferite gratuit de către comercianți.

Ce se întâmplă acum în piețele și micile centre comerciale din București și din țară?

În urma vizitelor realizate în piețe, farmacii și mici magazine din București și din țară, realitatea este diferită față de ceea ce promovează legea deja în vigoare. Pungile de plastic sunt încă folosite pentru transportul cumpărăturilor de la piață acasă, iar comercianții nu se feresc să recunoască acest lucru. Mai mult de atât, fast-food-urile și restaurantele care au adoptat în context pandemic servicii de livrare acasă folosesc în continuare, în cantități impresionante, pungi din plastic pentru transportul mâncărurilor.

În schimb, marile lanțuri comerciale au pus în aplicare legea încă de la începuturi și nu au arătat abateri. Mai mult de atât, ele derulează constant campanii de informare și educare a consumatorilor privind efectele nocive ale consumului de plastic de unică folosință.

Atât miza controalelor și aplicarea amenzilor, cât și o informare corectă a comercianților este necesară și importantă. În contextul noii legi a compostului ce va intra în vigoare începându cu 1 ianuarie 2021, pungile biodegradabile și compostabile devin cu atât mai importante, cu cât bio-deșeurile pot fi colectate în acest tip de pungi.

Solicităm prin prezentul document organelor abilitate să desfășoare controale în vederea aplicării și respectării legilor în vigoare. (Conducerea Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania)

infoalimentMAGAZIN

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *