Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Stiri, informatii si noutati din industria alimentara si HoReCa

Astazi, se deschide primul hipermarket Auchan din Sibiu

3 Decembrie 2013 

Noul magazin Auchan Sibiu a fost remodelat complet și le propune locuitorilor din Sibiu și celor din localitățile învecinate o gamă largă de produse alimentare, toate prețurile mici zi de zi și un confort excelent la cumpărare.Auchan România inaugurează pe 3 decembrie a.c. la Sibiu al șaselea magazin remodelat sub marca și comerțul Auchan din seria celor 20 de magazine Real preluate de la Metro Group.Transformarea magazinului Real în Auchan a durat mai puțin de 3 săptămâni și a constat în modificări tehnice și comerciale, cum ar fi reorganizarea suprafeței de vânzare, extinderea unor universuri comerciale, îmbunătățirea confortului clienților, decorarea, sistemele informatice, formarea echipelor și introducerea comerțului Auchan, de tip discount generalizat, cu game largi și adaptate de produse la prețuri permanent mici și cu servicii utile pentru clienți.Pe o suprafață netă de vânzare de peste 6.000 de mp, noul hipermarket Auchan Sibiu oferă locuitorilor o gamă de 40.000 produse. Specialist alimentar recunoscut, Auchan se diferențiază prin faptul că pune un accent deosebit pe calitate, prospețime și prețuri mici. Auchan Sibiu a dezvoltat în mod special partea de produse proaspete fabricație proprie: brutărie, patiserie, carmangerie și a acordat o atenție deosebită raioanelor de legume și fructe, dar și pescăriei, grație filierelor de aprovizionare românești și internaționale, integrând și punctele forte recunoscute ale Real în aceste domenii.Accesul la Auchan Sibiu, situat în Centrul Comercial Shopping City Sibiu, este unul simplu și rapid, atât pentru locuitorii orașului grație modalităților de transport în comun, cât și pentru cei veniți cu mașina, centrul dispunând de o parcare gratuită de 500 de locuri.Politica de discount generalizat practicată de Auchan, constând în ‘prețuri mici pentru toate produsele din gamă, permanent’, va permite fiecărui client să realizeze economii importante la fiecare cumpărătură.În plus, peste 2500 de produse marca proprie Auchan, cu cel mai bun raport calitate — preț, peste 450 de produse alimentare și nealimentare vândute vrac, numeroase variante de condiționare mică și vânzarea la bucată, reprezintă soluții zilnice puse la dispoziția clienților, pentru protejarea puterii lor de cumpărare.Auchan Sibiu propune o gamă foarte largă și adaptată nevoilor clienților, cu 40.000 de produse alimentare și nealimentare, de la pâine și produse de brutărie, carne, pește, mezeluri, fructe și legume, produse lactate, băcănie și alte produse alimentare și până la produse pentru îngrijire personală și frumusețe, produse pentru curățenia și întreținerea casei și toate produsele nealimentare, consumabile și accesorii de utilizare curentă.Hipermarketul Auchan Sibiu are propriile laboratoare de producție chiar în magazin, pentru produsele de brutărie, patiserie, cofetărie și carmangerie. La standul special de pescărie clienții vor găsi o gamă foarte largă de produse proaspete și de calitate, din România și din întreaga lume. Zona de legume și fructe, reunită sub denumirea ‘Piața Auchan’ asigură zilnic toate produsele căutate de sibieni, proaspete, de calitate și ieftine. Oferta de produse românești reprezintă o prioritate pentru Auchan.Personalul specializat, echipamentele performante, sistemul de proceduri și standardele ridicate asigură un nivel foarte înalt de calitate, prospețime și securitate alimentară, totul în beneficiul clienților. (auchan.ro)

 

Living fresh
meatmilk
indagra
indagra food
testo
infoALIMENT MAGAZIN