Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Stiri, informatii si noutati din industria alimentara si HoReCa

Ministrul român al agriculturii și dezvoltării rurale, Daniel Constantin, și-a exprimat speranța ieri, la Bruxelles, ca dosarul autorizării aditivilor bicarbonat de sodiu și carmin la prepararea mititeilor românești să treacă în scurt timp de Parlamentul European și de Consiliul European, după decizia în acest sens a Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală (SCFCAH) de la 10 martie. 


          'Procedura, așa cum știu eu, este că va merge un dosar la Consiliu și unul la Parlamentul European. În primul rând cred că este un succes tehnic. S-a ajuns în SCFCAH la o decizie comună, cu un vot mai mare decât ne așteptam. M-a bucurat foarte tare pentru că până la urmă cred că aceste particularități ale statelor membre întăresc conceptul de UE și încurajează toate statele membre să adere la o piață unică, dar în care își păstrează valorile naționale, tradițiile naționale, respectiv zonele de interes culinar', a declarat Constantin în cadrul unei conferințe de presă susținute în marja Consiliului agricultură și pescuit (AGRIFISH) al UE.


           El a adăugat că practic s-a făcut un pas înainte din punct de vedere tehnic, dar că acum trebuie să fie obținut acordul tehnic al PE și al Consiliului. 'Din punct de vedere politic Parlamentul înțeleg că are ceva rețineri. Eu sper să nu fie cazul și sper să putem să trecem și de Parlament, și de Consiliu, în cel mai scut timp și să intrăm, cum se spune, în legalitate', a precizat el.


         'Pentru noi interesul deosebit este la nivel național, dar în egală măsură pentru țări ca Italia, Spania, unde se solicită aceste produse la export, e foarte important să trecem cu această propunere', a mai spus Constantin. Nu mai puțin de nouă state membre beneficiază de pe urma deciziei de la 10 martie a SCFCAH, în cadrul căreia au fost autorizați mai mulți aditivi pentru utilizarea lor la prepararea anumitor produse, printre care și micii românești.


       În urma votului din SCFCAH, a fost autorizată la nivelul CE folosirea unor aditivi în preparate precum 'Kasseler', 'Bräte' și 'Surfleisch' din Germania și Austria, 'lomo adobado', 'pincho moruno', 'careta adobado' și 'costillas adobadas' din Spania, 'toorvorst' și 'ahjupraad' din Estonia, 'gyros', 'souvlaki', 'bifteki', 'soutzoukaki' și 'kebap' din Grecia, mici din România, 'cevapcici', 'pljeskavice' din Croația, precum și șunca sărată de Crăciun din Finlanda. Mai multe, pe www.agerpres.ro

Alte articole recomandate:

Acciza impusa micilor distilerii de alcool etilic, a caror capacitate de productie nu depaseste 10 hectolitri de alcool pur, va fi majorata de la 475 euro/hl la 500 euro/hl, printr-o noua ordonanta de urgenta pentru modificarea Codului Fiscal. In proiectul de ordonanta, obtinut de Mediafax, se arata ca nivelul accizelor pentru alcoolul etilic produs de aceste mici distilerii trebuie corelat, in sensul ca acesta trebuie sa fie minimum 50% din nivelul standard, care in prezent este de 1.000 [...]
Consiliul Concurenței recomandă modificarea contractelor între producătorii de bere și restaurante, hoteluri și firmele de catering (HoReCa), astfel încât să fie eliminate acele clauze care limitează concurența. În urma anchetei sectoriale derulate pe piața berii, Consiliul Concurenței a constatat că unitățile HoReCa încheie fie contracte privind prestarea anumitor servicii de promovare în beneficiul produselor unor producători, fie contracte [...]
Comisia Europeană vrea să interzică vânzărea de alimente provenite de la animale clonate, importurile de astfel de animale, precum și tehnicile de clonare în cazul animalelor de fermă pe teritoriul Uniunii Europene (UE).Interdicțiile ar putea intra în vigoare, cel mai devreme în 2016, în cazul în care Parlamentul European și Consiliul European vor da undă verde celor trei proiecte legislative adoptate în cursulsăptămânii în acest sens [...]
La întâlnirea de marți, 14 ianuarie a.c., desfășurată la Ministerul Agriculturii între reprezentanții agricultorilor și ministrul Daniel Constantin, s-au făcut propuneri din partea industriei alimentare pentru 2014 care vizează reducerea TVA la produsele alimentare și relaxarea fiscalității. „La nivelul industriei alimentare, nu ar fi mari probleme, fapt care rezultă inclusiv din legislație. Măsurile majore trebuie luate pe parte de agricultură, zootehnie și celelalte [...]
(Autor: Ioan Serbanescu)  Consumul de pește a crescut simțitor, producătorii de pește-produse din pește realizând profituri din ce în ce mai mari. Însă, odată cu aceste realizări, producătorii trebuie să accepte și responsabilitățile pe care le au, în ceea ce privește protecția propriilor consumatori. Dacă percepția publicului este aceea că peștele reprezintă o componentă a alimentației sănătoase, producătorii trebuie să se asigure că acest lucru devine real numai [...]
Traian Băsescu, președintele României a retrimis ieri, 9 decembrie Parlamentului, legea de aprobare Ordonanței Guvernului 58/2013 care viza organizarea camerelor pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală. Potrivit acestuia, motivul pentru care nu a promulgat legea este că se urmărește repolitizarea camerelor agricole. Președintele a rugat Parlamentul să reanalizeze legea, recomandând ca legea să fie concepută astfel încât agricultorii să-i aleagă pe [...]
(Agerpres) Impozitul pe construcții speciale va avea un impact negativ de 1,2 miliarde de lei, a declarat, marți, președintele Asociației Oamenilor de Afacerii din România, (AOAR), Florin Pogonaru, în cadrul unei conferințe de presă. Florin Pogonaru a arătat că, potrivit unui studiu realizat de Coaliția pentru Dezvoltarea României, impactul impozitului pe construcții speciale va fi negativ, de 1,2 miliarde lei, fața de impactul pozitiv la buget estimat de 480 milioan [...]
Schimbarea sistemului de etichetare în UE va afecta toate companiile de produse alimentare. Noul regulament de etichetare la produsele alimentare va intra în vigoare la sfârșitul anului viitor. O modificare importantă este reînnoirea etichetării nutriționale, care va deveni obligatorie, prin înlocuirea CZE (Cantitatea Zilnică Estimată) cu RIS (aportul de referință). David Praz, principalul consilier pe probleme de legislație alimentară de l [...]

 

Meat Milk TV
testo
testo
infoALIMENT MAGAZIN