Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Stiri, informatii si noutati din industria alimentara si HoReCa

Piața globală și cea europeană a cărnii traversează în momentul de față o perioadă agitată. De exemplu, prețul cărnii de porc, în Uniunea Europeană, a atins un nivel record, influențând prețul mediu global. Dar, cum va arăta tabloul mondial în anul 2025? O predicție au încercat specialiștii de la Association of Poultry Processors and Poultry Trade in the EU Countries – ASBL, din care face parte și UCPR, și care au realizat studiul cu titlul ”Perspectives on Meat World Markets-2025 Horizont”.


Considerente generale


Ca urmare a scăderii prețurilor, cauzată de o combinație a mai multor factori, cum ar fi: câțiva ani de recoltă bună, reducerea creșterii cererii și scăderii prețului petrolului, multe țări vor trebui să se confrunte cu povara complexă a subnutriției sau a obezității la celălalt capăt al lanțuluiși cu deficitul de micronutrienți, din cauza dietelor dezechilibrate și a consumului mai mare de produse alimentare prelucrate.


Însă, creșterea cererii de alimente este de așteptat să fie satisfăcută prin creșterea productivității, în principal, în țările în curs de dezvoltare. Comerțul ar trebui să se dezvolte la aproximativ jumătate din rata deceniului precedent, din cauza politicilor de autosuficiență ale mai multor țări și a trecerii la un comerț mai mare cu produse cu valoare adăugată. Cinci țări exportatoare principale vor reprezenta cel puțin 70% din totalul exporturilor, iar dependența resurselor din regiunile sărace se va intensifica, în special în Africa de Nord și Orientul Mijlociu. 


În ceea ce privește importul, specialiștii se așteaptă la o diminuare a concentrării, deși China este o piață critică pentru anumite produse (soia, produse lactate și cereale grosiere). Prețurile la produsele agricole sunt proiectate să rămână relativ constante, în următorul deceniu.


Perspective globale


Prețurile la carne au scăzut din cauze cererii mai slabe a economiilor emergente, fapt contrastează cu o perioadă extinsă de creștere continuă, începând din 2002. Comerțul mondial a scăzut în principal din cauza scăderii exporturilor de carne din America, coroborat cu importurile mai mici din Federația Rusă. Cu toate acestea, perspectivele pentru piața cărnii rămân puternice.


Prețurile cerealelor de hrană ar trebui să rămână scăzute, dând stabilitate sectorului. În decursul următorului deceniu, se estimează că producția globală de carne va fi cu 16% mai mare, iar țările în curs de dezvoltare sunt proiectate să reprezinte marea majoritate a acestei creșteri. În sectorul cărnii de bovine, după ani de reduceri de efective, este de așteptat ca producția mondială să crească din nou începând cu anul 2016.


Producția de carne de porc va crește, de asemenea, în China, precum și cea de carne de oaie, care va avea o creștere globală de 2,1% pe an. Cererea de importuri se va intensifica, datorită creșterii importurilor din țările în curs de dezvoltare, în special în Vietnam și Africa, în timp ce țările dezvoltate vor reprezenta în continuare mai mult de jumătate din exporturile de carne, până în 2025.  Exporturile globale vor avea o creștere de 26%. Până în 2025, prețurile la toate tipurile de carne se așteaptă să crească. Consumul global anual de carne pe cap de animal este de așteptat să crească cu 1,3 kg până la 35,3 kg, până în 2025 și va consta în principal din păsări de curte.


Proiecția globală a producției de păsări de curte


Beneficiile diferitelor avantaje competitive (de exemplu, accesibilitatea, confortul, absența restricțiilor religioase, imaginea sănătoasă, emisiile limitate de GES, costurile reduse de producție, timpul de creștere redus și investițiile mai mici necesare), producția de carne de pasăre va continua să crească în următorul deceniu, reprezentând jumătate din creșterea producției de carne.


Țări precum Argentina, Brazilia, Mexic, Federația Rusă, Ucraina și Statele Unite,  care au capacități excedentare de furaje, își vor dezvolta puternic producția. Ciclul de producție scurt permite producătorilor să reacționeze rapid la modificările pieței, permițând în același timp îmbunătățiri rapide în genetică, sănătatea animalelor și practicile de hrănire. Prețurile scăzute ale produselor, combinate cu costurile scăzute de producție, au contribuit la transformarea cărnii de pasăre în cea mai favorizată carne, atât pentru producători, cât și pentru consumatorii din țările în curs de dezvoltare.


În UE, producția de carne de pasăre se așteaptă să se extindă până în 2025, cu 3,8%, deși ritmul de creștere este de așteptat să încetinească, în comparație cu ultimul deceniu. Cea mai mare creștere a producției (1,1% pe an) este așteptată în noile state membre ale UE, permițând în mare parte câștigurile de productivitate susținute, în special în Ungaria, Polonia și România. În contextul unor prețuri relativ scăzute ale furajelor, cu o cerere internă și mondială puternică, producția UE va ajunge la 14,1 milioane de tone, până în 2025. 


Incertitudini privind comerțul cu carne din UE


Politicile comerciale vor rămâne din nou unul dintre principalii factori care influențează perspectivele europenilor. Semnarea și punerea în aplicare a mai multor acorduri comerciale, care implică unii dintre principalii producători de carne, ar putea eventual diversifica sau consolida comerțul cu carne în mod semnificativ. În special, semnarea Parteneriatului Trans-Pacific poate oferi acces sporit piețelor asiatice selectate de furnizorii din aceste țări și din SUA.


Deciziile privind politica comercială unilaterală și/sau neașteptată, cum ar fi embargoul impus de Federația Rusă asupra alimentelor și produselor agricole importate din Statele Unite, Australia, Norvegia, Canada și Uniunea Europeană, sunt un alt factor de risc în proiecții. La nivel global, focarele de boli ale animalelor și problemele sanitare și de siguranță alimentară sunt factori importanți care ar putea influența perspectivele. În funcție de durată, intensitate, reacții potențiale ale consumatorilor și restricții comerciale, interdicții care rezultă din aceste focare, pot influența producția, consumul și comerțul pe piața internă și regională.


O altă incertitudine se referă la faptul că sectorul zootehnic este considerat un factor-cheie al emisiilor antropice de gaze cu efect de seră (GHG), deși sectorul cărnii de pasăre contribuie cel mai puțin la toate sectoarele cărnii, de exemplu. Creșterea cererii pentru produsele zootehnice care rezultă din creșterea veniturilor și a populației poate determina o creștere a acestor emisii. Unele țări pot impune constrângeri de reducere a emisiilor de carbon asupra producției animaliere.


În cele din urmă și mai recent, au apărut preocupări privind o legătură între consumul de carne și sănătatea umană. Anunțul Agenției Internaționale pentru Cercetare în domeniul Cancer al Organizației Mondiale a Sănătății (IARC) a clasificat carnea prelucrată drept carcinogenă, putând avea un impact asupra consumului de carne proiectat în țările cu un consum ridicat pe cap de locuitor, deși carnea albă de pasăre pare mai puțin afectată.


La rândul lor, furajele reprezintă 50% din costurile pentru producătorii de carne. Prețurile la furaje sunt influențate în mod dramatic de valorile macroeconomice și, prin urmare, evoluția prețurilor petrolului și a ratelor de schimb pot juca un rol crucial în evoluția prețurilor și a marjelor.

Alte articole recomandate:

Asa s-ar putea rezuma rezultatele celui mai recent val al studiului anual Shopper Trends realizat de Nielsen Romania, prezentat in avanpremiera in Revista Progresiv. Sunt si vesti bune: anul 2013 s-a incheiat pe un trend pozitiv din punct de vedere al increderii consumatorilor, iar apetitul in ceea ce priveste incercarea de produse noi ramane constant. Cu toate acestea, singura crestere pe care o vedem in piata FMCG este in valoare, dar chiar si aceasta in linie cu inflatia, ceea ce se traduce [...]
Antreprenorii Alexandru și Ștefan Dicu (37 de ani) au lansat o aplicație mobilă – Chef Prive care le permite utiliza­to­rilor să comande de la peste 50 de restau­rante din București me­niuri personalizate în funcție de necesarul de calorii și nu­trienți, care este calculat pe baza unor in­di­catori precum  greutate, înălțime, vârstă, sex și activitatea fizică desfă­șu­ra­tă. Investiția inițială pentru dez­vol­tarea și [...]
Consumul de carne si produse din carne a scazut cu aproximativ 25% in ultimii cinci ani, din cauza diminuarii puterii de cumparare, si se afla pe un trend descendent si in prima parte a anului in curs,  a declarat Ovidiu Dusleag, vicepresedintele Asociatiei Romane a Carnii (ARC). “Piata de mezeluri a scazut cu 20-25% in ultimii cinci ani. Estimarile initiale pentru acest an prognozau o crestere zero, dar cei mai recenti indicatori arata o scadere de 1-2%”, a mai spus Dusleag. [...]
Producția de vin din acest an va fi cu 11% mai mare decât cea de anul trecut – 4 milioane de hectolitri față de 3,6 milioane de hectolitri în 2015. Potrivit Patronatului Național al Viei și Vinului, vinurile vor fi de calitate, pentru că strugurii au acumulat cantități suficiente de zaharuri, dar se înregistrează diferențe semnificative de medie cantitativă de struguri la hectar atât între regiunile viticole, cât și între producătorii aflaț [...]
Anul acesta, în abatoarele din România, vor fi sacrificate circa 4,4 milioane de porcine, în scădere cu 2,2% față de anul 2013, conform estimărilor publicate săptămâna aceasta de Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene (UE), informeaza Recolta. În anul 2013, numărul porcinelor sacrificate în România a fost de 4,5 milioane de capete. Aproape 1,5 milioane din totalul efectivelor au fost sacrificate în primul semestru, în timp ce [...]
Sa ne dregem serios glasul si sa adoptam inconstient topica din Teoria Conspiratiei: probabil ca experimentele duse de industria militara nu pot fi ajunse din urma decat de cele perfectionate in laboratoarele de marketing. Si, uite asa, stirile din publicitate sunt anuntate de site-urile de stiinta. Ultima dintre ele: billboarduri care citesc emotiile trecatorilor. Dar decat sa facem razboi, mai bine ne lasam manipulati, arrr, scuze, sedusi de publicitate.   M&C [...]
Lidl România aduce gustul autentic al roșiilor autohtone, prin revitalizarea soiului românesc Buzău1600. Începând cu luna iulie,românii vor găsi în Piața Lidl acest soi de roșii, celebru în anii ’80. O premieră pe piața de retail din țară, inițiativa de a revitaliza un soi autohton face parte din proiectul,„Cultivat în România, specific românesc”, derulat de Lidl România c [...]
Serviciul federal pentru supravegherea veterinară și fitosanitară din Rusia (Rosselhoznadzor) a anunțat restricționarea importurilor de fructe și legume din Polonia pe teritoriul Federației Ruse începând cu 1 august, a precizat astăzi un consilier al șefului Rosselhoznadzor, Aleksei Alekseenko, citat de RIA Novosti. 'Am luat decizia de a impune restricții practic restricții tuturor importurilor de fructe și legume din Polonia din cauza încălcărilor repetate de certificare și [...]

 

Meat Milk TV
testo
testo
infoALIMENT MAGAZIN