Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Stiri, informatii si noutati din industria alimentara si HoReCa

Potrivit INSSE, vânzările de alimente au crescut în august cu doar 5,9% față de aceeași perioadă a anului trecut, cel mai slab avans din ultimele 20 de luni.


Per ansamblu, cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul, cel mai important indicator pentru consum, a crescut în cea de-a opta lună din an cu 12,6% în serie brută. Avansul a fost susținut de vânzările de bunuri nealimentare (plus 17,5%) și de carburanți (15,1%). 


Anul trecut vânzările de alimente au fost cele care au susținut creșterea totală a consumului de aproape 9%, mai ales după 1 iunie, când a avut loc reducerea TVA la mâncare și băuturi nonalcoolice de la 24% la 9%. În lunile de după creșterea vânzărilor de alimente ajungea și la 30%, potrivit datelor INS. Începând cu iulie 2016, când efectul de bază al reducerii TVA s-a dus, consumul de alimente s-a temperat. Astfel, el a ajuns în august să aibă cel mai mic avans de după decembrie 2014.


Totuși, consumul de alimente își continuă avansul, semn că măsurile de relaxare fiscală care au urmat și majorările salariale din ultimul an mențin apetitul de consum. 

Alte articole recomandate:

La mai putin de un an de la deschiderea primului magazin in Targu Mures, Carrefour va deschide, marti, cel de-al treilea supermarket din acest oras, ridicand numarul total de magazine în acest format la 81. Noul magazin Market, aflat pe Bulevardul 1848 nr. 59-63, are o suprafata de peste 500 de mp.Modelul comercial se axeaza pe o gama de aproximativ 6.000 de produse, iar oferta include peste 1.000 de articole marca proprie Carrefour: •    Apel gratuit pentru [...]
La doar o lună după ce Auchan a semnat în Franța o alianță de achiziții cu lanțul de magazine Système U, grupul francez a încheiat joi, 23 octombrie, un acord internațional de achiziții cu grupul METRO, anunta Magazinul Progresiv. Parteneriatul are la bază două acorduri: primul se referă la o cooperare internațională care să permită negocierea în comun a condițiilor și a serviciilor specifice la nivel internațional pentru marii furnizori de produse de consum. C [...]
Grupul Metro a înregistrat, în anul fiscal care s-a încheiat la 30 septembrie 2015, vânzări de 59,2 miliarde de euro, în scădere cu 1,2% față de anul fiscal precedent. Chiar dacă nu a trecut pe creștere, grupul a reușit să reducă scăderea, care a fost de 4,3% în anul fiscal 2013/2014.   Totodată, vânzările like-for-like (comparabile la același număr de magazine – n.r.) ale grupului au crescut însă cu 1,5%, potrivit [...]
Lidl a decis schimbarea locației magazinului situat pe strada Turnului, nr. 2A din Brașov. Noua unitate se deschide pe 23 octombrie, pe aceeași stradă, la numărul 1. Retailerul german operează 9 magazine în Brașov, în timp ce la nivel național rețeaua numără 180 de unități, informeaza Magazinul Progresiv. Magazinul care urmează să fie relocat va avea program normal de funcționare până la data închiderii, pe 22 octombrie 2014,  iar în ziua următoare va fi [...]
Românii au cheltuit anul trecut aproape 14 mld. euro în rețelele de hipermarketuri, supermarketuri, în magazinele de tip discount și în comerțul tradițional, o sumă similară cu cea din 2012, într-o perioadă în care consumul a bătut pasul pe loc. Pentru acest an analiștii companiei de cercetare de piață PMR estimează un avans al vânzărilor din retailul cu dominanță alimentară, însă acesta va veni doar ca urmare a creșterilor de preț, nu [...]
Legumele, fructele și pâinea ar trebui să se ieftinească cu 10-12%, dacă Guvernul decide scăderea taxei pe valoarea adăugată (TVA) de la 20% la 9% pentru lucrări agricole de la 1 august, a declarat pentru News.ro președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurențiu Baciu. Premierul Dacian Cioloș a anunțat, în debutul ședinței de Guvern, că ar vrea ca de la 1 august TVA pentru lucrări agricole, pentru livrarea de semințe, [...]
Prima pozitie in topul celor mai expansivi retaileri este ocupata si luna aceasta de Mega Image care a deschis 11 magazine, informeazaProgresiv. Pe locul al doilea in clasament  se afla reteaua Profi care a inaugurat 6 locatii, iar pozitia a treia este detinuta de Carrefour care a bifat 3 noi unitati comerciale. De asemenea, Billa si Lidl au deschis si ele cate doua magazine, iar Kaufland a inaugurat un hypermarket. In luna septembrie, Mega Image s-a concentrat exclusiv pe extinderea [...]
Sectorul Hipermarketuri si Supermarketuri a generat in luna iulie a acestui an peste 10.000 de aparitii in online, inregistrand o crestere de 17% fata de luna iunie, si un viewership de aproape 30 de milioane. Comparativ cu luna trecuta, vizibilitatea sectorului a crescut cu 30% in presa online, cu 13% pe bloguri si forumuri si cu 8% pe retelele sociale. Cele mai de succes postari vin din partea Carrefour Romania si Lidl Romania, cu 385 [...]

 

Living fresh
meatmilk
indagra
indagra food
testo
infoALIMENT MAGAZIN