Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Stiri, informatii si noutati din industria alimentara si HoReCa

Compania Sartorom a confirmat participarea la ediția a V-a a Expo-Conferinței Internaționale Meat & Milk, eveniment care se va desfășura în zilele de 12 și 13 mai la Hotel Alpin din Poiana Brașov, sub titlul ”SUBFINANȚARE, SUPRATAXARE, IMPORTURI-Ziduri în calea unui business de succes într-o economie aflată în dezechilibru”.


Despre Sartorom


Sartorom s-a născut acum aproape 25 de ani din dorinta unei absolvente de Politehnică, al cărei singur capital de pornire au fost bunul simț tehnic dobândit în facultate și cunoașterea unor limbi străine, de a promova balanțe de precizie și sisteme de filtrare în Romania. Vremurile de început au fost foarte grele, inflația, naționalizarea valutei și volatilitatea cursului de schimb nimiceau orice profit. Întreprinderile erau numai de stat și luptau ele însele cu supraviețuirea, nici gând să facă investiții în laboratoare, deși parcul de aparatură data în general din anii ’70.


Șansa a făcut ca unii dintre primii clienți privați apăruți în România, multinaționalele Coca Cola și Procter & Gamble, apoi grupul European Drinks al fraților Micula, să aprecieze flexibilitatea și hărnicia micii echipe Sartorom și să aleagă să-și doteze laboratoarele de la aceasta. Acești clienți ai primelor ore sunt și astăzi clienții Sartorom.


În timp, echipa a crescut, s-au alăturat ingineri de service și de vânzări, colegi pentru administrație și activitatea de vămuire, al cărei volum creștea în fiecare lună. S-au înființat birourile zonale, întâi la Timișoara, apoi la Cluj, la Brașov și Iași, și în ultimii ani dinainte de criză, la Craiova.


În 2004 s-a cumpărat un teren în București unde, după ani de avizare, aprobare și certificare, s-a clădit în sfârșit sediul central actual din șoseaua București-Măgurele nr. 232, unde firma s-a mutat în 2010.


Creșterea economică deosebită a Banatului a dus la decizia de a construi în 2007 și în Timișoara un sediu propriu, unde să activeze un laborator de etalonări și o echipă adevărată de vânzări și de service.


În 2010 a urmat certificarea laboratorului de etalonări acreditat RENAR conform ISO 17025 pentru etalonarea mașinilor de forță, al extensometrelor și al aparatelor de cântărire.
Nu ne-am oprit la aceste domenii, ci ne-am extins in 2012 cu servicii de etalonare pipete și calorimetre adiabate. În 2013 a urmat atestarea a 5 colegi din departamanetul de etalonari ca metrologi autorizati.


In septembrie 2015 Sartorom si-a autorizat BRML Laboratorul de verificari metrologice, fiind în măsură să efectueze verificări inițiale, verificări periodice și după reparații ale umidometrelor pentru cereale și pentru balanțe* clasă I, II, III și IIII (*instrumente de cântărit cu funcționare neautomată).


Actualmente activitatea de etalonare, verificari metrologice si analize de cereale reprezintă un segment aflat în creștere vertiginoasă și un motor important al dezvoltării de ansamblu a Sartorom.


Segmentele de piață cărora se adresează Sartorom în prezent sunt diverse, începând de la tradiționala industrie alimentara, la care s-au adăugat în timp institutele de cercetare și universitățile, industria extractivă, și culminând în prezent cu agricultura, unde este lider de piață cu instrumentele germane Pfeuffer, și industria automotive, a construcțiilor de mașini, a prelucrărilor metalice și a maselor plastice, unde de asemenea are o poziție fruntașă cu mașinile de testare germane Zwick/Roell.


Echipa actuală, care numără 35 de angajați, a reușit să profite de redresarea economică a României de după criza economică și să revină în 2012, 2013 și mai ales în 2014 la cifre de afaceri comparabile sau mai bune decât în anii dinainte de criză. Încrederea clienților noștri este măsurabilă!

Alte articole recomandate:

Air Liquide oferă ALIGAL , o gamă completă de soluții într-un pachet unic, care este personalizat pentru a satisface cerințele de calitate , igienă , HACCP și de procesare ale clienților. Ofertele sunt compatibile cu orice cerință sau cu orice fel procesare produse alimentare: de la pregătirea materiilor prime la transportul produsului final . ALIGAL mizează pe o expertiză tehnică puternică și know-how în industria alimentară dezvoltate prin intermediul [...]
(Comunicat) Producătorul austriac „Estyria Naturprodukte GmbH” a demarat procedura de rechemare preventivă de la consumator, a produsului ''Golden Sun Bio Organic Cereale Amaranth, 500g'', comercializat și în rețeaua de magazine Lidl România, după ce, în cadrul verificărilor interne, într-o probă a fost depistată Salmonella. Pentru a evita un potențial risc pentru sănătatea publică, întrucât nu poate fi exclusă o posibilă contaminare, [...]
Divizia de inspecție a produselor și cântare industriale a companiei Mettler-Toledo va prezenta portofoliul său de produse pentru trasabilitate și asigurarea calității la expoziția internațională Interpack, informează Global Meat News. Compania a declarat că se va concentra în mod predominant pe demonstrarea soluțiilor pentru îmbunătățirea securității produsului, creșterea productivității și optimizare [...]
  Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) organizează o conferință științifică în timpul expoziției internaționale World EXPO 2015, care va avea loc în Milano, informează Food Navigator. Reprezentanți ai comunității de evaluare științifică și a riscurilor și managerii de risc din Europa și din alte părți sunt invitați să ia parte la această conferință care va avea loc în [...]
ANSVSA a convocat o ședință a Consiliului Științific pentru a supune dezbaterii acestui for cazul atipic de Encefalopatie Spongiformă Bovină (ESB) depistat în România.   În avizul științific al Consiliului s-a menționat că acest caz reprezintă o formă atipică de ESB-tipul L (care apare sporadic la bovine), așa cum a confirmat Laboratorul Comunitar de Referință Weybridge din Marea Britanie, și situează efectivul de bovine din România într-o normalitate [...]
În cursul lunii ianuarie 2017, ANSVSA, prin Direcțiile județene sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor precum și a municipiului București, au desfășurat 5.212 controale în unitățile din industria agroalimentară care desfășoară activități în domenii precum: fabricarea produselor de morărit, a pâinii, a produselor de patiserie, a băuturilor răcoritoare și a celor alcoolice și a celor de depozitare a produselor alimentare, a  semințelor, [...]
(Comunicat) În cursul lunii mai 2017, Direcțiile județene sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor precum și a municipiului București au desfășurat 8.998 de controale în unitățile din industria agroalimentară care desfășoară activități în domenii precum: fabricarea produselor de morărit, a pâinii, a produselor de patiserie, a băuturilor răcoritoare, a băuturilor alcoolice, dar și a celor de depozitare a produselor alimentare, a  semințelor, [...]
ANSVSA a participat la ședința de deschidere a proiectului “OC/EFSA/DATA/2014/01 LOT 2–CT01 – Updating and revising the historical datasets in EFSA’s Zoonoses databases”, desfășuratăîn 16 octombrie la sediul Autorității Europene pentru Siguranța Alimentelor (EFSA), din Parma, Italia. Acesta este cel de al treilea proiect derulat de ANSVSA în colaborare cu EFSA și are scopul de a identifica, actualiza și raporta date istorice din bazele de date cu [...]

 

Meat Milk TV
infoALIMENT MAGAZIN