Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Stiri, informatii si noutati din industria alimentara si HoReCa

Dacă ar fi să ne luăm după ultimele declarații ale celor care își desfășoară activitatea în activitatea de HoReCa din România, perspectivele ar fi mai mult decât favorabile, în comparație cu anii trecuți. Decizia de a diminua cota de TVA, de la 24 %, la 9 %, pentru pachetele all-inclusive din turism, coroborate cu situația internațională tensionată, din Europa, mai puțin, însă, în România, lucrurile ar putea sta bine, în 2015. Cu toate acestea, rămân destule temeri.


 


Instabilitatea Europei, o șansă pentru România?


 


Imediat după atentatele de la Paris, au existat voci, la nivelul guvernului francez, care opinau că industria hoteloeră și de turism din Hexagon va avea de suferit în acest an. Chiar în perioada de după atacurile de la săptămânalul de umor, și după luările de ostatici, evenimente care au îndoliat lumea civilizată, s-a înregistrat o scădere a fluxului de turițti în capitala Franței, comparativ cu anii trecuți, în aceeași perioadă. Concomitent, însă, analiști ai pieșei hoteliere avertizează că în acest an se vor efectua mai puține excusrii și în Marea Britanie, Italia și Spania, din cauza amenințărilor cu noi atentate teroriste.


 


 


Ape tulburi și în Estul Europei


 


Dacă ne uităm în partea noastră a Europei, și aici lucrurile stau tulburi. Guvernul de la Atena, adică, țara cu cel mai puternic sector de turism din Balcani, a anunțat că recomandă abandonarea vânzării de pachete all-inclusive. Ungaria a devenit, pas cu pas, ușor neatractivă, din cauza politicilor interne ale guvernmului Orban, iar Turcia pare a aluneca tot mai accentuat spre zone aproape extreme, din punct de vedere religios, fapt care ar putea genera reticențe în a vizita această țară. Cum, în afară de Slovenia, țările din fosta Iugoslavie rămân neatractive, atunci, România ar putea înregistra creșteri substanțiale pe tot segmentul vizat.


 


Cu toate acestea, tocmai degingolada politică și economică din Uniunea Europeană ar putea ține acasă mulți dintre aceia care ar fi dorit să își petreacă vacanțele în alte țări, inclusiv în România, acolo unde, potrivit unui studiu realizat de Food & Bar și Modern Buyer, sectorul HoReCa se află în expansiune. Conform studiului, 58% dintre noile unități hoteliere sau de restaurant, baruri, cofetărie etc, deschise anul trecut, au fost în București. Tot Capitala are și cea mai mare diversitate a conceptelor. Conform datelor, 37%, dintre noile unități au fost restaurantele, urmate de cafenele și bistrouri, Centrul Vechi ramânând cea mai ”vie” zonă, apărând chia și localuri care se adresează clienților cu venituri medii spre mari, și care au în spate investitii de peste 500.000 de euro.


 


Dar, dacă luăm doar Bucureștiul ca etalon, iată distribuția noilor investiții: Restaurante: 37 %; Cafenele: 19 %; QSR (Quick-Service and Fast Casual Restaurants): 19 %; Berării, Pub: 13 % Cluburi: 5 %; Patiserii, gelaterii: 5 %, Pizzerii: 2 %.


 


Vânzări mai mici ca acum cinci ani


 


O altă analiză, efectuată de data aceasta de specialiștii de la Coca Cola România, arată că, în contextul economic actual este foarte important ca operatorii Horeca să aibă acces la informații pentru un bun management al afacerii. Aceste resurse pot fi livrate de furnizorii care au o viziune de ansamblu, atât pe piața locală, cât și la nivel internațional. În acest mod, relația furnizor-HoReCa trece dincolo de o simplă legătură comercială, transformându-se într-un parteneriat benefic ambelor părți: operatorii HoReCa devin mai eficienți din punct de vedere economic, iar furnizorii păstrează un canal de vânzare stabil, prin care produsul ajunge la consumatorul final.


 


 


Elemente care generează optimism


 


Dacă se analizează totalitatea subcanalelor HoReCa (bar, pub, restaurant, club, fast food, urban, rural, etc.) putem spune că asistăm de câțiva ani la diminuarea numărului de stabilimente, cu o rată de creștere de aproximativ 5% pe an, conform Nielsen. Cu siguranță, piata locală este una extrem de dinamică, din punct de vedere al tipologiei, dar și din punct de vedere al tendințelor de consum, neatingând maturitatea deplină, ca în alte țări europene. Pe acest segment de piață, odată cu creșterea încrederii consumatorilor, se înregistrează și creșteri de univers, ceea ce determină la optimism.


 


Din păcate, volumele vândute anul trecut în HoReCa sunt mai mici decât în de de criză, scăderea fiind cauzată de mediul economic dificil, resimtit în ultimii ani. Aceasta a atras după sine un comportament de consum rezervat din partea populației și a dus la diminuarea numărului de consumatori care aleg distracția “Out of Home”, precum și la reducerea frecvenței de vizitare. Majoritatea unităților existente au dovedit pe parcursul ultimilor ani că au fost stabile, din punct de vedere financiar, dar și dispuse să investească în reinventarea permanentă a modului de a face business.


 


 


Aglomerările urbane, cele mai afectate de scădere


 


Geografic, cele mai puțin afectate de scadere au fost și au rămas marile aglomerări urbane, unde există schimbări permanente de lideri, pe toate segmentele. Scăderile consumului reprezintă principala provocare a oricarui business. De aici, derivă grija pentru costuri, care devine din ce în ce mai importantă în HoReCa, care deși funcționează între limite depărtate, au și costurile pe măsură. O alta dificultate este adaptarea la nevoile consumatorului român, care sunt din ce în ce mai sofisticate și pretențioase, atunci când alege unde își cheltuie banii, precum și la tendințele globale și europene.


 


Cu siguranță, o mare parte din antreprenorii de azi au câștigat know-how, fie din practică, fie din interacțiunea cu mediul de afaceri local și internațional, altfel nu ar fi reușit să își mențină business-urile operaționale până în prezent. Există și partea de “newcomers” care au nevoie de mai mult suport în această direcție și pe care unii furnizori îl oferă pentru ca, la finalul zilei, relația cu mediul HoReCa să însemne mai mult decât un business: un parteneriat din care ambele părți să câștige.


 


 


București versus provincie


 


PiaȚa din București este cea mai ofertantă din punct de vedere al cifrei de afaceri și profit, dar și costurile sunt mult mai mari decât oriunde în România. Pentru că nivelul de trai este mai ridicat în București, nivelul deschiderii consumatorilor către tendințele piețelor externe este mai mare, dar și cel al pretențiilor este mai ridicat. Acest lucru face din piața bucureșteană un “early trend adopter” și, uneori, chiar un “trend setter”. Pe lângă toate detaliile operaționale care sunt mai mult sau mai puțin aceleași în toată țara, în București, frecvența pentru reinvestiție este mult mai mare.


 


 


Ultimele tendințe


 


Formatul all-in-one (eating, drinking, dancing) se află în spectaculoasă expansiune, asistând la specializarea jucătorilor pe tot mai multe zone de business. Dacă, acum ceva timp, stabilimentele cu specific erau destul de rar întâlnite, în procesul de maturizare a pieței a devenit din ce în ce mai pregnantă nevoia de diferențiere. De aceea, acum, pe lângă restaurante, discutăm despre baruri, puburi și cluburi cu specific în mai toate orașele mari din țară. Totodată, crește gradul de sofisticare, iar nevoile consumatorului sunt în continuă creștere, și eletere. Se circulă din ce în ce mai mult în țară și străinătate și dorim să beneficiem de aceleașiservicii și în România, la fel ca în cele mai reușite călătorii. Consumatorii au devenit din ce în ce mai conștienți de valoarea banilor și cer din ce în ce mai mult, în schimbul lor.


 


Într-un clasament al celor mai importante tendințe din HoReCa, pentru următorii ani se remarcă importanța acordată mijloacelor care aparțin de new media, socializarea online sau social-media. Această nouă modalitate de comunicare a avut efect imediat asupra modului în care oamenii se informează, își planifică și cumpără serviciile.


 


87% din turiștii cu vârsta sub 34 de ani folosesc astăzi Facebook-ul pentru a-și alege viitoarea destinație turistică, potrivit unui studiu realizat de Redshift Research în rândul a 4.600 de consumatori de turism din 13 țări, studiu care a examinat importanța în creștere a rețelelor de socializare online. Vremurile în care oaspeții nemulțumiți de un produs sau serviciu sunau la hotel, iar plângerea lor rămânea acolo, au apus. Cu un simplu click, acum, consumatorii se duc pe rețelele pe socializare online și își varsă oful acolo, iar mesajul lor ajunge la milioane de utilizatori. Revoluția digitală a readus, de fapt, controlul, în mâna clienților.

Alte articole recomandate:

Piața napolitanelor nu este singura unde produsele vrac mai au încă un procent important. Și pe alte segmente din industria dulciurilor precum biscuiții, dar și pe piața cărnii sau a lactatelor, produsele sunt cumpărate de clienți „la kilogram“.  Fiecare român consumă în medie anual circa 30 de na­politane de 20 de grame, pe o piață unde produsele vrac reprezintă încă mai mult de un sfert din volumele totale de napolitane comer­ciali­zate pe [...]
Conform expertilor FAO / WHO unele Hidrocarburi Policiclice Aromatice (abrev. HAP) sunt cancerigeni genotoxici. HAP pot contamina alimentele in timpul procesului de afumare si a procesului de incalzire si  uscare sau prin poluarea mediului ( particular pestele si produsele din peste sunt vulnerabile la contaminare).  Pentru a respecta HAP, Regulamentul ( EC) No 1881/ 2006 din 19 Decembrie 2006 cu privire la nivelul maxim pentru anumiti contaminati in alimente, a fost inlocuit d [...]
Retailerul german Lidl face un prim pas spre zona rurală. Compania a cumpărat un teren și a depus actele pentru construirea unui magazin în comuna Florești, județul Cluj.  Retailerul german Lidl va intra anul viitor în mediul rural, fiind astfel primul discounter care atacă un segment de piață care de abia începe să fie explorat. Retailerul, care a ajuns deja la o rețea de peste 180 de magazine, a achiziționat un teren și a depus actele pentru obținerea autorizației de [...]
În ultimele decenii, producția și consumul de carne de pasăre au crescut rapid, datorită cererii dar și a aromelor delicate și a texturii moi, permițând producătorilor să imprime profilurile de arome dorite în funcție de necesitățile de piață, de marketing și de orientarea consumatorilor. Însă, preocuparea consumatorilor pentru o alimentație cât mai sănătoasă a impus utilizarea de ingrediente pe măsură. Printr [...]
LS Travel Retail, operatorul retelei de magazine 1 Minute, a deschis pe data de 31 martie a.c., o noua locatie in Bucuresti, in complexul de birouri Floreasca Business Park. In aceeasi luna, compania a decis sa inchida magazinul amplasat in Gara de Nord, deschis in februarie 2013. Astfel, reteaua 1 Minute numara in prezent 10 magazine, din care trei in provincie (Sibiu, Craiova, Ploiesti) si sapte in Capitala. Odata cu noul magazin deschis in Floreasca Business Park, compania a implementat a [...]
Cătălin Mahu, proprietarul lan­țului de restaurante La Mama, afirmă că mai vede loc pentru 5-8 restaurante sub brand propriu în Capitală. În prezent, rețeaua La Mama numără opt restaurante în București și două pe litoral, în stațiunea Mamaia.   Pentru acest an antreprenorul nu a semnat încă niciun contract pentru un nou restaurant, însă afirmă că vrea să mai deschidă, focusul fiind pe Bucu­rești. „Prefer zona centrală și cea din nord, nu [...]
Sectorul Lactate si Branzeturi a generat in luna ianuarie 2014 putin peste 2.400 aparitii in online, cu aproape 90% mai multe ca in luna decembrie, si un viewership de peste 2 milioane. Vizibilitatea sectorului a crescut cu aproape 19% in presa online, cu 20% pe bloguri si forumuri si cu peste 108% pe retelele sociale. Topul lunar al celor mai vizibile branduri pe Facebook este realizat de fbMonitor, platforma de monitorizare si analiza a paginilor de Facebook lansata de TreeWorks, si [...]
Vincon mizează mai nou pe licori scumpe: a lansat recent Egregio, o gamă de vinuri superpremium destinată vânzărilor în retail. În același segment de preț, în urmă cu mai puțin de un an a pus pe piață Ambrosio și Rosé Verité. Compania vrânceană mizează din ce în ce mai mult pe segmentele superioare de preț, unde marjele de profit sunt mai mari. Piața vinului a continuat să scadă de la debutul crizei, ajungând în 2012 la o valoar [...]

 

Meat Milk TV
infoALIMENT MAGAZIN
Ultimele anunturi