Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Stiri, informatii si noutati din industria alimentara si HoReCa

Proiectarea materialelor regenerabile și biodegradabile pentru pelicule de ambalare a câștigat o importanță mare în ultimele două decenii. Sunt căutate materiale cu proprietăți fizice necesare ca permeabilitate redusă la oxigen, rezistență la apă, rezistență mecanică, flexibilitate. Recent a fost creată o alternativă ecologică, un material regenerabil și biodegradabil, xilofan obținut prin modificarea xilanului extras din subproduse agroindustriale. Acesta se aplică pe hârtie sau carton și asigură protecție față de oxigen, grăsimi, arome și uleiuri minerale.


 


 


Alternative regenerabile


 


Produse alimentare dintre cele mai diverse, de la condimente, produse fragile și crocante, la alimente lichide precum sucuri sau lapte, sunt ambalate în ambalaje care au în structura lor, pe lângă hârtie sau carton, aluminiu și materiale plastice obținute din surse neregenerabile. Acestea împovărează mediul fiindcă nu sunt biodegradabile, natura neputându-le descompune pe cont propriu.


 


În ultimele două decenii, tot mai multă atenție a fost îndreptată spre alte componente ale materialelor vegetale, cum ar fi reziduurile lignocelulozice și potențialul lor în crearea biocombustibililor (biocombustibili de a doua generație) și a unor biomateriale noi, cu valoare adăugată, printr-o abordare de „biorafinare”.


În producerea biocombustibililor și a produselor chimice din materiale vegetale sunt vizate componente nealimentare din plante, de exemplu deșeuri de la prelucrarea alimentelor și din agricultură cum sunt reziduurile lignocelulozice bogate în carbohidrați polimerici (celuloză, hemiceluloză, pectine). Acestea trebuie convertite, prin biorafinare, în produse cu valoare adăugată.


 


Deșeuri lignocelulozice


 


Componentele chimice care alcătuiesc lignoceluloza sunt celuloza (45-55 %), hemiceluloza (25-35 %) și lignina (20-30 %). Toate aceste componente se găsesc în peretele celulei vegetale.


După celuloză, hemiceluloza este următorul cel mai abundent polizaharid din familia materialelor vegetale, forestiere și reziduurilor agricole. Hemicelulozele sunt complexe ramificate de heteropolizaharide. În speciile lemnoase tari, ierburi și subproduse agroindustriale (paie de cereale, reziduu fibros din trestie de zahăr, coceni de porumb, rumeguș de lemn), majoritatea lanțurilor de hemiceluloză sunt formate prin legarea beta-(1→4) a unităților monomer de D-xilopiranoză și sunt numite xilani. În rășinoase, xilanii reprezintă o proporție mai mică din totalul hemicelulozelor prezente, aproximativ 5-15 % din substanța uscată a plantelor.


Xilanii au o masă moleculară relativ mare, de 10.000-40.000, un grad de polimerizare (DP) de 100-200 și se găsesc în principal în straturile primare și secundare ale peretelui celular vegetal.


 


Obținerea xilofanului


 


Hemicelulozele sunt extrase din deșeuri lignocelulozice, de exemplu din pleava rezultată la prelucrarea prin decorticare a cerealelor după recoltare. După extracție urmează purificarea apoi tratarea xilanului cu aditivi în vederea adaptării caracteristicilor pentru diferite domenii de utilizare. Astfel, adaosul altor materiale polimerice, cum ar fi chitosan, nanofibre celulozice, glucomanani sau alcool polivinilic, permite formarea peliculei și îmbunătățește proprietățile mecanice și proprietățile barieră / de permeabilitate.


Capacitatea de formare a peliculei de xilan (xilofan) depinde de gradul de polimerizare și eterogenitate, frecvența și regularitatea substituenților precum și de natura chimică a compușilor amestecați. Acești factori au un efect mare asupra cristalinității produsului uscat. Cu cât catena xilanului este mai neregulată, cu atât materialul va deveni mai puțin cristalin după îndepărtarea solventului și va forma mai ușor pelicula. Cristalinitatea peliculei de xilan poate fi redusă prin utilizarea de plastifianți adecvați, ca glicerol sau sorbitol. Structura chimică a plastifiantului poate influența, de asemenea, stabilitatea pe termen lung a peliculei produse.


Materialul este furnizat fabricilor de hârtie sau producătorilor de materiale de ambalaj. Acolo este amestecat cu apă, iar suspensia rezultată este apoi aplicată prin dispersie sau cu o rolă pe carton sau hârtie și uscată. Materialul complex rezultat este regenerabil și biodegradabil.


 


Proprietăți și utilizări ale materialului de ambalaj cu xilofan


 


Pelicula de xilan aplicată pe hârtie sau carton asigură protecție de tip barieră împotriva oxigenului, grăsimii, aromelor și uleiurilor minerale. Este o alternativă ecologică durabilă și responsabilă la alcool polivinilic (EVOH), aluminiu și folii metalizate.


 


Xilofanul poate acoperi hârtia ambalajelor flexibile, creând o structură de ambalare etanșă la oxigen care poate fi reînnoită și este ușor de reciclat. El poate fi combinat cu alte straturi barieră pentru a realiza un material multistrat cu proprietăți barieră la umiditate și capacitate de etanșare la căldură adecvată pentru ambalarea produselor sensibile la oxigen, cum ar fi snacks-uri, condimente și pulberi uscate.


De asemenea, la acoperirea cartonului și a hârtiei din fibre reciclate care conțin substanțe provenite de la cerneluri tipografice, pelicula de xilan reprezintă o barieră față de migrarea uleiurilor minerale în alimente. Acest lucru permite utilizarea sigură a fibrelor reciclate pentru ambalarea produselor alimentare uscate, cum ar fi cereale, paste și orez.


Xilofanul poate fi folosit ca barieră și în alte tipuri de ambalaje, de exemplu cartoanele confecționate din materiale complexe folosite pentru ambalarea sucurilor și a produselor lactate (barieră la oxigen) sau a alimentelor pentru animale de companie (barieră la grăsimi).


Hârtia și cartonul acoperite cu xilofan pot fi retransformate în pastă, deci reciclarea lor este simplă și rentabilă, fibrele putând fi prelucrate din nou în hârtie și carton.

Alte articole recomandate:

Producătorul de hârtie și carton Vrancart Adjud (VNC), controlat de SIF Banat-Crișana (75%), și-a bugetat pentru acest an un program de investiții de circa 10 mil. euro, pentru eficien­tizarea și creșterea capacităților de producție.   În prezent compania are în derulare un nou proiect finanțat din fonduri norvegiene în valoare de 3 mil. euro, din care asistența financiară nerambursabilă este de circa 1 mil. euro, proiectul urmând să fie implementat [...]
Odată cu creșterea puterii de cumpărare a populației, inclusiv în România, cererea de carne și produse din carne, inclusiv de carne de pasăre, de pește și  fructe de mare, va crește și ea. În același timp, însă, atât pe piața internațională, cât și pe piața autohtonă, se observă tendința ambalării produselor în porții mici.   Consumatorii își schimbă [...]
Dacă credeați că Coca-Cola a avut o idee genială când a lansat campania “Share a Coke”, prin care personaliza sticlele cu cele mai comune câteva sute de nume dintr-o țară, vă înșelați. Diet Coke tocmai a personalizat 2 milioane de sticle unice din punct de vedere design, informeaza Magazinul Progresiv. Campania a fost inițiată de Coca-Cola Israel și presupune un efort logistic extraordinar pentru că a necesitat crearea unui algoritm unic prin care imprimantele au [...]
Ambalajele tip PET (din plastic) au ajuns în ultimii ani să cucerească și piața apelor minerale, astfel că în prezent peste 90% din sticlele de apă minerală naturală vândută pe piața din România sunt din plastic.   Dacă în 1992 românii consumau apă minerală îmbuteliată doar în ambalaje de sticlă, în 2011 PET-ul a ajuns să aibă o pondere covâr­șitoare de 95%, potrivit Ghidului Apelor Minerale Naturale. O altă piață unde [...]
Producătorul belgian de ambalaje din carton VPK Packaging, care deține pe piața locală două fabrici la Salonta, județul Bihor, a avut în primul semestru o cifră de afaceri de 10 mil. euro, nivel similar cu cel din prima jumătate a anului trecut. Compania și-a bugetat pentru acest an afaceri totale de 23 mil. euro, în creștere cu 9,5% față de 2014.   „Am mărit capacitatea de producție a cutiilor de carton pentru a acoperi con­tractele câștigate. Structura de [...]
Ambalarea activă a alimentelor a devenit o realitate tehnologică pentru toți producătorii și procesatorii din industria alimentară românească. Nu odată, pe fluxul tehnologic de ambalare se introduc materiale și substanțe noi care pot fi aprobate la nivel național, dar care trebuie acreditate și de către EFSA, la nivel internațional, acest lucru fiind necesar mai ales în situația alimentelor exportate. Prezentăm în ediția de [...]
Cramele Recas, din judetul Timis, vor beneficia de cea mai moderna linie de imbuteliere din Europa, prin care isi vor dubla capacitatea, de la 4.000 de butelii pe ora la 8.000 pe ora. Astfel, Cremele Recas vor putea sa imbutelieze circa 19 milioane de litri de vin anual, anunta directorul companiei, Gheorghe Iova, potrivit Agerpres.   „Linia de imbuteliere a fost deja contractata in Italia, va avea o capacitate de circa 8.000 de butelii pe ora, de o modernitate extraordinara. De [...]
De porționarea precisă a brânzeturilor depinde în mare măsură eficiența producției și a stabilirii unui raport corect între prețul de producție și prețul de livrare. De mai bine de 20 de ani, compania americană Coprodev Plus produce echipamente de porționare destinate industriei alimentare, devenind un nume de referință printre furnizorii de cuttere pentru brânzeturi, informează DairyIndustries. Linia de porționare [...]

 

Meat Milk TV
testo
testo
infoALIMENT MAGAZIN