Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Stiri, informatii si noutati din industria alimentara si HoReCa

Perioada 2010-2012 devoala public o ramură fără atracții naturale, urbane sau culturale: ”turismul medical”. Mai pe șleau, vest-europenii doritori de servicii medicale complexe (investigații plurivalente, operații, terapii anevoioase) se înhămau la ceea ce agențiile de turism numeau ”croaziere medicale”. Astfel, pacienții-turiști erau atrași de clinicile din Est, unde prețurile se arătau de 10-20 de ori mai mici decât cele din Germania, Olanda sau Austria, iar serviciile se ridicau întotdeauna deasupra celor prestate în citadelele de baștină.


Non-ineditul Rutei Brânzeturilor din Costa Rica


Și fiindcă ”turismul medical” s-a dezumflat datorită alinierii, de către doctorașii noștri, a tarifelor medicale, la cele din vestul și nordul comunitar, drumețiile cu traseu stabilit ale  turiștilor străini au cotit-o. Interesul major, atât cât s-a arătat, a vizat escapadele scurte prin agropensiuni, turismul montan asociat intervențiilor ISU sau croazierele danubiene cu popasuri în porturi fără grupuri sanitare.


Cum necum, instrumentele de informare ne arată că atracția de vacanță cu greutate a românilor o constituie tot Litoralul (indiferent de starea în care se află), iar turiștii străini care nu încearcă Marea fără Plajă, ar prefera să se înece în berea Centrului Istoric. O spun statisticile făcute pe genunchi, în tandem cu foile și televiziunile de știri, ferindu-se parcă de documentările reale.


Nu e mult de când un jurnal agricol exploda prezentând ineditul fantastic al Rutei Brânzeturilor din Turialba, Costa Rica, unde o adunătură de ferme din Santa Cruz-ul local (nu cel din Argentina, Bolivia, Chile, Brazilia sau Capul Verde) organizează ”festivalul Feria del Qeso din Santa Cruz, cel mai mare eveniment culinar din Costa Rica” (...) ”Este o lună de plăceri pentru iubitorii de lactate și brânzeturi”... Și nu ne îndoim că așa este; avem însă rezerve vizavi de ineditul (?!) evenimentului.


Măi, să fie! A fost pusă la colț Sâmbra Oilor indigenă, numai pentru că, la evenimentul din Țara Oașului, vin turiști din toate țările europene, în timp ce festivalul costarican este pur autohton, datorită lipsei totale a drumurilor și prezenței unor localnici îmbrăcați în ”costume populare” de teroriști?


Peste toate, festivalurile gastronomice, tururile viticole, croazierele piscicole sau (mai nou) tururile nutriționiste, care includ zeci de localități din România și Republica Moldova, par să fie bine ascunse de promotorii manelismului turistic sezonier. Nu mai miră probabil pe nimeni că, de pe siteul Digi24, aflăm: ”Cartierul Ferentari din Capitală ocupă locul patru în topul celor mai urâte destinații de vacanță din lume”... ”destinații de vacanță”? Cât costă oare un sejur cu droguri, lângă groapa de gunoi?


Sărbătoarea Floriilor, turneul în care îți alegi peștele și distracția


Cu toate acestea... avem. Avem turism de neuitat și nepromovat, care  oferă necondiționat: aventură, exotism și relaxare. Cam așa ar putea fi simplu catalogată, dintre multe altele, ruta turistică organizată pe parcursul a 3-4 zile în Deltă și în Dunărea Veche. Nu putem vorbi de o simplă croazieră, în care pasagerii unei nave admiră peisajele.


Turneul all inclusive organizat de Sărbătoarea Floriilor cuprinde transferul spre Tulcea, de unde turiștii pleacă spre locurile exotice cu hotelul plutitor, pe care îl vor schimba (după un foc de tabără specific) cu șalupe sau lotci tradiționale. Crișan, Letea, Gorgova, Mailuc sau Sulina sunt alte destinații, unde vizitatorii sunt îndrumați spre pescuit, sporturi nautice, drumeții etc.


Nu lipsește ”Claca pescărească”. Aici oamenii bălții fac demonstrații de prins, curățat și gătit pește în natură. Este de neuitat croaziera dintre Letea și Sulina (vechiul Porto-Franco al marinarilor, aventurierilor, piraților, femeilor ușoare, lucrătorilor plătiți în aur, etc). De-a lungul croazierei, turiștii vor fi învățați să cânte și să danseze pe muzica tradițională, specifică vechilor locuitori ai Sulinei.


Pace între turismul medical și cel nutriționist


Începând din mai 2014, și-a făcut loc primul proiect turistic-wellness din România: ”Programul de vitalizare și detoxifiere”, organizat de Mona Barlinga – specialist în nutriție și coordonat de echipa de medici și nutriționiști ai Centrului Medical Homeopat ASC Clinic Brașov. Coordonatorii programului, cu sprijinul și colaborarea mai multor medici din specialități diferite, oferă soluții personalizate, recomandând pachetul optim, care să ducă la cele mai bune rezultate, având un singur scop: acela de a oferi turiștilor o întâlnire cu sănătatea, energia și echilibrul. Programul, aplicat la clinica de sub Tâmpa, se adresează îndeosebi celor care suferă de pe urma stresului, celor care doresc să depășească haosul alimentar, celor care vor să își normalizeze greutatea corporală.


Vinurile de soi, apreciate și de nebăutori


Tururile turistice vinicole organizate în Republica Moldova se ridică, la rându-le, mult deasupra ”ineditului” curei de cidru acru, promovat și servit în ghetourile sud-americane. Amprentele frunzelor de struguri ”Vitus Teutonica”, ce numără mii de ani, au fost găsite nu departe de Navslavcea, pe malul Nistrului, iar strugurele, cu aroma sa îmbietoare de toamnă reprezintă cartea de vizită a Republicii Moldova. Se pare că forma unui ciorchine de strugure oferită de harta țării nu este întâmplătoare.


Clasată printre primele zece țări producătoare de vin din lume, Moldova încearcă și reușește să își înalțe calitatea produsului (și) prin tururi viticole. Turiștilor le sunt prezentate opt dintre cele mai faimoase beciuri vinicole, unde sunt prelucrate și păstrate cele mai vechi colecții.


Îmbiați să guste din unicatele ce datează de la începutul secolului trecut, oaspeții primesc câte o piesă de colecție întru amintire, la finalul vacanței ”Legenda turnată în sticlă”.


Sunt numai două-trei oferte turistice indigene aflate la îndemână, alese și prezentate aleatoriu dintre destinații de vacanță, pentru care promovarea cu succes reprezintă o necunoscută amară.

Alte articole recomandate:

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor nu are atribuții și competențe legale în monitorizarea și controlul,“la raft” al apelor minerale îmbuteliate și nu a participat la prelevarea și analizarea de probe în acest caz, așa cum apare eronat în articolele din  presă. ANSVSA realizează controlul oficial pentru verificarea respectării cerințelor privind igiena produselor alimentare, în conformitate cu legislație [...]
Prezent la Expo-Conferința Internațională Meat & Milk 2016, domnul Radu Rotiș Chețan, șeful veterinarilor din România, susține cu convingere că este esențial ca populația să știe care sunt companiile sancționate pentru nereguli privind siguranța alimentară. În aceeași vreme, instituția pe care o conduce refuză să dea publicității astfel de informații, atât la solicitarea expresă, cât și în comunicate de presă publicate pe site-ul Autorită [...]
”Noutatea anului, pentru compania Diana, a fost gama ”Produse boierești”, fabricate după rețete care respectă tradițiile românești dar, mai ales, din cea mai bună carne și cele mai bune ingrediente”, ne-a declarat doamna Adina Crăciunescu, prezentă la standul firmei vâlcene, de la Indagra, aceea care a adăugat: ”În acest an, , la Indagra, am schimbat modul de abordare al prezenței, în sensul că, dacă până [...]
La Fântâna, cel mai mare jucător de pe piața de apă minerală în sistem de watercoolere, a achiziționat compania Blue Coffee Service, distribuitorul produselor Lavazza în România de la compania locală de distribuție de bunuri de larg consum Aquila din Prahova. ”Preluarea distribuției Lavazza este un prim pas, care marchează începutul unei etape noi în evoluția companiei”, a declarat Cristian Amza, chairman of the board La Fantana Group. Prin [...]
DAAS și-a propus dublarea cifrei de afaceri în cel mai scurt timp posibil potrivit planului de dezvoltare a companiei. Astfel, compania care este unul dintre cei mai importanți furnizori de echi­pa­mente pentru hoteluri, restaurante și magazine alimentare, și-a bugetat ca până în 2018 să ajungă la afaceri de 50 de mi­lioa­ne de euro, aproape duble față de cele de anul trecut.   Pentru îndeplinirea obiectivelor, compania se bazează pe o [...]
Transportul a doi, trei paleți nu e întotdeauna simplu de organizat și, de multe ori, costul este foarte mare. Dar, din dorința de a respecta angajamentele față de clienți, transporturile sunt totuși îndeplinite, chiar dacă din punct de vedere financiar nu sunt eficiente. Soluția pe care Pall-Ex a adus-o pe piață este, în fapt, un fel de curierat cu mărfuri paletizate, venind să rezolve această problemă și garantând livrări [...]
Selgros Cash&Carry este aproape de finalizarea lucrarilor de modernizare a doua dintre magazinele sale din Bucuresti - Baneasa si Berceni. Noul concept de magazin cash&carry a fost implementat deja in unitatea din Iasi a retelei, in urma cu un an, prin investitii de 4 milioane de euro.Scopul remodelarii este optimizarea sortimentatiei din magazine, aranjarea articolelor in functie de traseele de deplasare standard ale clientilor si usurinta orientarii in interiorul magazinului. [...]
LS Travel Retail, operatorul retelei de magazine 1 Minute, a deschis pe data de 31 martie a.c., o noua locatie in Bucuresti, in complexul de birouri Floreasca Business Park. In aceeasi luna, compania a decis sa inchida magazinul amplasat in Gara de Nord, deschis in februarie 2013. Astfel, reteaua 1 Minute numara in prezent 10 magazine, din care trei in provincie (Sibiu, Craiova, Ploiesti) si sapte in Capitala. Odata cu noul magazin deschis in Floreasca Business Park, compania a implementat a [...]

 

Meat Milk TV
meatmilk
Debitron Termo
testo
infoALIMENT MAGAZIN