Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Stiri, informatii si noutati din industria alimentara si HoReCa

(Comunicat) Odată cu lansarea noului videoclip ‘La LaLa (Brazilia 2014)’, pe 22 mai 2014, Shakira și Activia își unesc forțele pentru a susține World Food Programme  (WFP) și obiectivul organizației de a construi o lume fără foamete.


Videoclipul transmite un mesaj de bucurie și speranță pentru toți copiii din lume, în același timp contribuind la comunicarea inițiativelor derulate de World Food Programme pentru a lupta împotriva foametei.


Shakira declară: “Cu ajutorul melodiei ‘La LaLa (Brazilia 2014)’ vrem  să contribuim și noi măcar puțin și să îi facem pe oamenii din întreaga lume conștienți de munca și eforturile extraordinare pe care organizația World Food Programme le face pentru a lupta împotriva foametei”.


Activia_Natur_140g (2)Atât Shakira cât și Activia vor sprijini financiar organizația prin donarea de fonduri care vor ajuta WFP să ofere copiilor alte 3 milioane de mese în școli, pentru a susține alimentația echilibrată și educația alimentară pentru copii din țări aflate în curs de dezvoltare.


Luca Casaura, Vicepreședintele de marketing al Activia la nivel global adaugă:  “Partenerierea cu Shakira pentru susținerea inițiativei Scholl Meals este asocierea perfectă între un brand care crede în dreptul tuturor la o nutriție echilibrată și o artistă care militează pentru accesul fiecărui copil la o educație de calitate. Suntem foarte bucuroși că împreună putem transmite acest mesaj prin intermediul videoclipului  ‘La LaLa (Brazilia 2014)’”.


WFP oferă mese calde pentru 25 de milioane de școlari din peste 60 de țări, adesea situate în zone greu accesibile și vulnerabile, în care foametea și sărăcia sunt extrem de răspândite. WFP, cea mai mare organizație umanitară  care luptă împotriva foametei, oferă copiilor alimentația necesară pentru a putea avea o viață sănătoasă și activă, în același timp sprijinind financiar părinții acestora, astfel încât să îi țină în școală.


“Obiectivul WFP este o lume fără foamete, iar această campanie de comunicare, împreună cu susținerea Shakirei ne vor ajuta să ne apropiem de ceea ne-am propus” declară Elisabeth Rasmusson, Asistenta Directorului Executiv pentru Servicii și Parteneriate Guvernamentale a asociației WFP.


Pentru a vedea videoclipul și a afla mai multe despre inițiativă, vizitați http://smarturl.it/ShakLaLaLa șiwww.activia.com.


 


###


 


Despre World Food Programme


 


World Food Programme este cea mai mare organizație umanitară din lume care luptă împotriva foametei la nivel global. În medie, WFP sprijină anual peste 90 de milioane de oameni, din 80 de țări, oferindu-le mese calde și programe de nutriție, pentru a nu mai suferi de foamete și a întrerupe astfel ciclul sărăciei. WFP derulează School Meals Programme de peste 50 de ani și este organizația care ofera cele mai multe mese calde la nivel mondial. Pentru mai multe informații despre inițiativele extraordinare ale WFP, accesați www.wfp.org.


 


Despre SHAKIRA


 


De-a lungul carierei sale, cântăreața și compozitoarea columbiană Shakira a vândut peste 60 de milioane de discuri în întreaga lume și a câștigat numeroase premii, inclusiv două premii Grammy, opt Latin Grammy, patru premii World Music Awards, trei premii American Music, cinci Billboard Music Awards și multe altele. Ea este singurul artist din America de Sud care a avut o melodie pe locul I în topurile din SUA  și patru din cele 20 cele mai bine vândute hit-uri din ultimul deceniu. La vârsta de 18 ani, ea a înființat Fundația Pies Descalzos (Barefoot) care oferă în prezent educație și hrană pentru peste șase mii de copii săraci din Columbia și care și-a extins activitatea și în alte țări, prin proiectele recent lansate în Haiti și Africa de Sud.


În octombrie 2011, Shakira a fost numită, de către președintele Obama, membru al Comisiei Consultative prezidențiale privind excelența educativă pentru hispanici. Shakira a fost antrenor în cel de-al 4-lea sezon al emisiunii “The Voice”, cea mai vizionată competiție muzicală de la NBC prin care se caută cea mai bună voce a națiunii. Ea  a revenit în spectacol în sezonul 6.


 


Despre Activia


 


Prezent în peste 70 de țări de pe toate cele 5 continente, Activia este cel mai mare brand de produse lactate proaspete, lansat de Danone în 1987. Activia conține un amestec unic de bacterii selectate de experții Danone, inclusiv Bifidus Actiregularis (mai mult de 4 miliarde de bacterii Bifidus Actiregularis se găsesc într-o porție de 125 g). Produsele lactate fermentate Activia au la bază peste 20 de ani de cercetare și expertiză. Numeroasele studii clinice au demonstrat în mod repetat că bacteriile Bifidus Actiregularis reușesc să traverseze sistemul digestiv și ajung vii în flora intestinală, în cantități mari.


 


Danone și Activia în România


 


DANONE România este lider de piață în categoria produselor lactate proaspete, înregistrând în anul 2012 o cifră de afaceri de 506 milioane lei. Compania are în portofoliu peste 80 de referințe de produs, produse în majoritate în fabrica din București, cu lapte proaspăt colectat de la fermierii români. Brandurile cu cel mai mare succes în România sunt Danone Natural, Activia, Danonino, Actimel, Tradiții și OIKOS.


Fabrica Danone din București a produs primele iaurturi locale în 1999, iar în prezent aproximativ 1 din 2 iaurturi consumate în România poartă marca Danone.


Potrivit raportului Best Buy Award pentru România, ediția 2013/2014, realizat de ICERTIAS, Activia este iaurtul care oferă cel mai bun raport calitate/preț pe segmentul de probiotice de pe piața românească.


Activia a fost lansat pe piața românească în anul 2001, portofoliul mărcii cuprinzând acum 28 de sortimente de iaurturi cu Bifidus Actiregularis. Iaurtul Activia, produs în fabrica din București, se exportă cu succes și în alte 6 țări din Europa de Sud Est.


 


Despre proiectele sociale și umanitare pentru copii ale Danone în România


 


Timp de șapte ani, din 2007 în 2013, Danone România a susținut proiectul „Zâmbet pentru Viitor”, care și-a propus să îmbunătățească șansele de supraviețuire ale copiilor bolnavi de cancer, calitatea vieții micuților pacienți, precum și depistarea în stadii incipiente a bolii.


Datorită inițiativei „Zâmbet pentru Viitor” s-a creat Registrul Național de Cancer infantil și un sistem educațional complex pentru medici și s-a derulat și un program de suport psiho-social pentru copii. Partenerii Danone în acest proiect au fost principalele centre de oncopediatrie din țară, Societatea Română de Onco-Hematologie Pediatrică și mai multe organizații non guvernamentale: Asociația Little People, Asociația Pavel, Societatea Română de Cancer, Fundația Sebastian.


Cupa Națiunilor Danone este singurul turneu de fotbal destinat copiilor între 10 și 12 ani, susținut de FIFA și organizat la nivel internațional de grupul Danone încă din anul 2000. În fiecare an, sub motto-ul “Crede în visul tău!”, peste 2 milioane de copii din întreaga lume iau parte la jocurile Cupei Danone, iar echipele câștigătoare din fiecare țară participă la marea Finală Internațională, deschisă de Zinedine Zidane, Ambasadorul Cupei Națiunilor Danone. În România, Cupa Națiunilor Danone este organizată din anul 2001, iar din 2010 Danone și Hagi au încheiat un parteneriat pentru organizarea competiției, redenumită Cupa Hagi Danone, cu Gheorghe Hagi ca ambasador pentru România. Peste 25 000 copii din România au participat în toți acești ani la competiție, urmând îndemnul de a crede în visul lor și de a avea curajul să-l urmărească și să-l împlinească.


În plus, Danone România donează anul produse mai multor organizații pentru protecția copilului, case de batrani și nu numai.


În total, investițiile Danone România în proiectele sociale și umanitare pentru copii din ultimii ani depășesc două milioane de euro.

Alte articole recomandate:

Fondata in 1996,Pall-Ex, Reteaua Nr. 1 de distributie marfuri paletizate in Marea Britanie a devenit unul dintre liderii Europeni in materie de servicii logistice.        
Intr-o analiza evectuata de Revista Piata, se afirma ca, ica din primii ani pe piata din Romania, Hochland s-a evidentiat prin inovatie, marcand numeroase premiere: prima branza topita triunghiuri care combina sortimente diferite in acelasi pachet – sortimentele Mixtett. De asemenea, Hochland a creat piata de creme de branza in Romania, prin lansarea marcii Almette (2001), a oferit primele pachete duble de branza topita triunghiuri si felii – “pachetele de familie”, iar [...]
Proiectele de promovare a produselor agroalimentare în tările aflate sub asistentă financiară internatională sau care au un acord cu FMI si UE ar putea dispune de fonduri mai mari, dup ce Romania a solicitat  cresterea cofinantării UE, la aceste programe. De asemenea, tara noastra a insistat pentru mentinerea cotei de finantare a agentilor economici participanti la program la nivelul actual de 20%, a declarat luni, la Bruxelles, ministrul român agriculturii, Daniel Constantin, [...]
Doamna Dana Tănase, Director al Direcției de Siguranță alimentară Produse de Origine Animală a ANSVSA, va fi speaker al Expo-Conferinței Internaționale Meat & Milk 2016, eveniment care se va desfășura în zilele de 12 și 13 mai, la Hotel Alpin din Poiana Brașov. La editia din acest an a EXPO-Conferintei Internationale Meat & Milk, doamna Tanase va participa ca speaker in ziua de 12 mai in dezbaterea „Multi am fost, putini am [...]
Doar cinci din cele 12 mari lanțuri de magazine dezvoltate în retailul modern românesc au și servicii de comandă online, ultimul intrat pe acest segment fiind Mega Image, în parteneriat cu eMag, noteaza Progresiv. Astfel, clienții eMag, cel mai mare retailer online local, care a ajuns în 13 ani la un business de aproape 200 mil. euro comercializând în principal echipamente IT&C, pot comanda de săptămâna trecută și produse precum ulei, mălai, carne, [...]
Patronatul Național al Viei și Vinului (PNVV) estimează pentru 2014 o diminuare a recoltei de struguri cu 25%, comparativ cu anul 2012, din cauza precipitațiilor și grindinei, ceea ce va influența și producția totală de vin. În schimb, calitatea ar putea fi una "de excepție" dacă vremea călduroasă se va menține și în perioada următoare. 2014 este un an cu o producție diminuată față de 2012 cu 25%. Vreau să punctez că anul 2013 a fost un an cu o producție de struguri și de vin [...]
Țara noastră a exportat produse agroalimentare în valoare totală de 4.091,9 milioane euro în primele zece luni ale anului 2013, cu 808,5 milioane de euro (24,6%) mai mult față de perioada corespunzătoare din 2012, anunță un comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) publicat astăzi pe site-ul instituției. În aceeași perioadă de referință, importurile au atins nivelul de 3.909,9 milioane de euro, cu 2,5% mai mari decât în 2012. În [...]
România a exportat, în primele nouă luni din acest an, produse agroalimentare de aproape patru miliarde de euro - un record al ultimilor 20 de ani - în timp ce excedentul comercial a depășit 349 de milioane de euro la finele lunii septembrie, potrivit datelor furnizate Agerpres de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. 'În perioada ianuarie - septembrie 2014, exporturile României de produse agroalimentare au fost în valoare totală de 3,902 miliar [...]

 

Conferinta Meat Milkk 2019
Meat Milk TV
infoALIMENT MAGAZIN
Ultimele anunturi