AGRICOLA creează alimente care contribuie la prevenția afecțiunilor oculare și chiar a cancerului
Avicola Lumina, Constanța, parte din Grupul de firme AGRICOLA, unul dintre cei mai importanți furnizori de ouă din România, este coordonatorul a două proiectede obținere a unor alimente inovatoare: primul presupune dezvoltarea unui ou îmbogățit pe cale naturală cu luteină, care va ajuta consumatorii să se lupte cu riscul de degenerescență maculară, afecțiune oculară ce reprezintă principala cauză a pierderii vederii la adulți. Cel de-al doilea proiect dezvoltă unsortiment îmbogățit pe cale naturală cu antioxidanți, elemente care joacă un rol esențial în prevenirea și tratamentul bolilor cardiovasculare, hipertensiunii arteriale, diabet, artrită, cancer.
Primul proiect – unul național – dezvoltat de Avicola Lumina alături de Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală IBNA Balotești, este câștigătorul Programului INOVARE a UEFISCDI – Ministerul Educației Naționale. Valoarea acestuia se ridică la aproximativ 800.000 EUR, din care 311.000 EUR sunt finanțați de la buget, iar restul de Avicola Lumina. Obiectivul acestuia constă în obținerea unui sortiment de ou îmbogățit în mod natural cu caretonoizi (luteină și zeaxantină), care ajută la prevenirea degenerescenței maculare, afecțiune oftalmologică ce reprezintă principala cauză a pierderii vederii la adulți.
Studii recente arată că degenerescența maculară afectează peste 5% dintre persoanele care depășesc 65 de ani. Noile sortimente de ouă conțin într-o proporție mai mare luteină și zeantină, compuși naturali prezenți în compoziția gălbenușului de ou, ce ajută la blocarea acțiunii negative a luminii asupra retinei și astfel, previn afecțiunile ochilor. Obținute prin procedee și tehnologii prietenoase față de animale, consumatori și mediu, ouăle vor avea o colorație a gălbenușului mai intensă, datorită proprietăților pigmentare ale celor două substanțe nutritive.
„La nivel internațional mai există un singur brevet referitor la ouă îmbunătățite pe cale naturală culuteină, obtinut în SUA, sursa de luteină fiind gălbenele. În proiectul nostru vom folosi resurse locale. Vom realiza astfel un circuit integrat al unor resurse vegetale valoroase ale căror proprietăți vor ajuta la prevenirea îmbolnăviriii oamenilor, dar și la bunăstarea găinilor”, a menționat Vasile Bunduc, director Avicola Lumina și coordonatorul proiectelor.
„Studiul de fezabilitate întocmit de Avicola Lumina a arătat ca există oportunitatea ca aceste noi sortimente de ouă să-și creeze propria piață/ nișă și chiar de a determina consumatorii să asocieze noul produs cu producătorul. Se știe că valoarea nutrițională a oului poate fi ușor influențată prin structura și compoziția rațiilor folosite în furajarea găinilor”, a arătat coordonatorul echipei de la IBNA care se ocupă de acest proiect, dr. Tatiana Panaite.
În România, consumul de ouă este de până la 260 ouă/an/cap de locuitor, mai mic decât în Uniunea Europeană, una dintre cauze fiind teama față de conținutul mare de colesterol – teorie demontată de studii recente.
Al doilea proiect de cercetare aplicată, derulat prin Programul Inovare pentru Cooperare internatională EUREKA-EUROSTARS, este coordonat de Avicola Lumina, parteneri fiind IBNA Balotești, dar și partenerii sârbi compania VINARIJA SIJACKI și INSTITUTE FOR FOOD TECHNOLOGY, respectiv partenerul sloven Jata-Emona-Emona Nutrition R&D Department din Ljubljana.
Valoarea proiectului totalizează 600.000 EUR. „Acesta a obținut un punctaj bun atât la evaluarea națională cât și la aceea internațională așa că a primit, pentru activitățile întreprinse de parteneriatul român, o finanțare de 43% de la bugetul de stat.
În cadrul acestui proiect se dezvoltă un nou sortiment de ou îmbogățit pe cale naturală cu acizi grasi polinesaturați, prin valorificarea subproduselor rezultate de la fabricarea vinului în calitate de antioxidanți naturali și prin adăugarea controlată a acestora în rețetele furajelor destinate găinilor ouătoare ”, a precizat coordonatorul echipei de la IBNA, dr. Margareta Olteanu.
Acizii grași polinesaturati omega 3 (PUFA omega-3) sunt esențiali creșterii și dezvoltării normale a organismului uman și joacă un rol important în prevenirea și tratamentul bolilor cardiovasculare, hipertensiunii arteriale, diabetului, artritei, cancerului, etc. Oul obișnuit conține, în gălbenuș, acizi polinesaturați, dar nu într-o cantitate suficientă pentru a asigura necesarul zilnic, însă cu ajutorul unor rețete furajere care includ materii prime bogate în acizi PUFA omega-3, concentrația acestora în galbenușul de ou poate fi ridicată.
„Inovația pusă în slujba nevoilor și obiceiurilor de consum ale clienților noștri a fost întodeauna în centrul preocupărilor AGRICOLA. În 2012, colegul meu de la Lumina lansa Ouăle Fericite, marcate cu cifra 1, provenind de la găini crescute în sistem free range, sistem care permite găinilor să iasă libere afară, în timpul zilei, fiecare pasăre beneficiind, potrivit reglementărilor europene în vigoare, de 4 metri pătrați spațiu exterior. În cazul de față, la sfârșitul anului 2015, respectiv în vara anului 2016 vom lansa alte două alimente inovatoare, 100% naturale și care contribuie direct la prevenirea unor probleme de sănătate publică. Noile sortimente de ouă intră în categoria alimentelor funcționale despre care se vorbește mult în ultima vreme, fiind produse naturale cu proprietăți nutritive foarte importante”, a declarat Grigore Horoi, Președinte Grupul de firme AGRICOLA.