Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Stiri, informatii si noutati din industria alimentara si HoReCa

Afacerea familiei Popa a demarat la sfârșitul anului 2009, printr-un proiect pe fonduri europene. Valoarea eligibilă a proiectului de dezvoltare a fermei s-a ridicat la 427.000 de euro – jumătate din sumă a reprezentat finanțare europeană, iar cealaltă jumătate – cofinanțare asigurată de cei doi antreprenori.  Livada, pe care inginerul Constantin Popa a dezvoltat-o în localitatea natală Sultana, se întinde acum pe aproximativ patru hectare și are mii de pomi fructiferi: 6.000 de peri, 1.200 de nectarini, 1.200 de cireși, 800 de pruni, dar și 240 de caiși pentru care au fost obținut certificate ecologice.


„De patru ani investim pentru a crea o adevărată livadă cu fructe ecologice, iar prima recoltă am avut-o deja anul trecut. Am constuit și o făbricuță pentru gemuri și dulcețuri tradiționale, cu rețete ca pe vremea bunicii. Abia așteptăm să intrăm în producție la toamnă“, spune Adina Popa, fiica inginerului.


Alte investiții de 12.000 de euro, care nu au fost incluse în proiectul european, au fost realizate în amenajarea terasei cu grătar și cuptor, dar și a bucătăriei. Iar planul de investiții un se oprește aici. „Avem în plan cumpărarea unei mașini de dozat și capăciuit pentru borcane. Aceste investiții sunt prevăzute în afara proiectului inițial prin care am început înființarea livezii“, a explicat Constantin Popa.


Ca să facă față concurenței acerbe și oricăror provocări, Constantin Popa lucrează în livadă din primăvară și până în luna noiembrie. „Este imposibil să realizezi un lucru de bună calitate dacă nu i te dedici în totalitate. Fac naveta zilnic între București, acolo unde locuim, și Sultana. Pomicultura nu se face stând în fața televizorului“, explică inginerul care a ales să se dedice agriculturii. Costurile de întreținere a livezii se ridică la aproximativ 7.000 de euro pe an, în condițiile în care se folosesc produse ecologice pentru stropirea pomilor, dar se fac și multe lucrări manuale (tăiat, săpat) pentru ca fructele să fie cat mai naturale. „În această sumă intră și costurile de irigare, acestea fiind destule de scăzute deoarece avem puț forat“, precizează investitorul.



Pentru a fructifica la maxim potențialul zonei în care au dezvoltat livada, familia Popa vrea să promoveze și conceptual „Culege singur“, foarte apreciat în străinătate. „Ne-am gândit că e mai bine ca omul să vină și să-și culeagă singur fructele pe care le dorește, decât să le cumpere din hipermarket“, spune încrezătoare Adina Popa. Mai multe, pe www.adevarul.ro

Alte articole recomandate:

  (Comunicat) Olympus, unul dintre cei mai mari producători de lactate din România, își extinde gama de lactate bio și lansează Olympus Lapte Bio de Consum, primul lapte organic de consum, produs local. Fabricat la Hălchiu, județul Brașov, Olympus Lapte Bio de Consum provine 100% de la ferme bio locale, unde animalele sunt hrănite si crescute conform standardelor înalte impuse de către organismele internaționale și naționale d [...]
Dacă se reduce TVA-ul la produsele bio procesate, statul român câștiga din taxele și impozitele din industria procesatoare și România va putea exporta aceste produse bio cu valoare adaugată mare, potrivit unui comunicat al Asociației Bio România. Asociația atrage atenția că, în caz contrar, România va rămâne un importator de alimente ecologice procesate, așa cum este și în prezent, se mai arată în [...]
Ioan Tătăran, cel mai mare crescător de porci Mangalița din România a reușit să își reatesteze patru specialități ca produse tradiționale, conform noilor norme. Cârnații de casă Tătăran, jambonul afumat Tătăran, slănina afumată Tătăran și caltaboșul Tătăran, toate produse de către Ioan Tătăran au fost înregistrate ca produse tradiționale conform noilor norme. Porcul de Mangalița, cândva o rasă foarte răspândită în zona Transilvaniei, pare să f [...]
(Agerpres) La fel ca in alte zone ale tarii, producătorii din Satu Mare au reușit să-și reatesteze tradițional, după noile reglementări, doar 16 produse, în vreme ce pe vechea legislație numărul produselor tradiționale din județ era de 300. Printre produsele tradiționale reatestate se numără: cârnații, toba, șunca, slănina, kaiserul, pâinea albă, pâinea neagră, pogace de mălai, pâine de mălai și brânzoici. Ioan Pop, președintele Asociației Producătorilor de [...]
Lanțul german de hipermarketuri Kaufland, liderul pieței locale de comerț, a lansat două mărci proprii – K-Bio și K-Take – dedicate produselor bio și respectiv vegetariene. Sub cele două mărci sunt realizate peste 70 de produse ecologice, vegetariene și vegane, potrivit oficialilor comapniei. Compania are mai multe mărci private, cea mai importantă fiind K-Classic. Avanatajul acestor produse este faptul că au un preț cu până la 30% mai mic decât cele de brand. Produsele [...]
Participând pentru prima oară la târgul Anuga, din Koln, compania Hermes Natural Product, din București, a făcut pur și simplu senzație cu dulciurile și sucurile sale cu marca SteviElle, îndulcite cu stevia sau cu alți îndulcitori naturali. Despre oferta companiei, domnul Laurențiu Grădinaru, Director de Vânzări, ne-a declarat: ”La stand expunem ciocolată belgiană fără zahăr, ciocolată îndulcită cu Stevia, DRAJEURI DULCI [...]
Oana Belu controlează Domeniile Ostrov, firmă care a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 19 milioane de lei, în creștere cu circa 20% față de perioada similară a anului trecut, însemnând 7,5 milioane de litri de vin. Domeniile Ostrov reprezintă brandul umbrelă sub care se comercializează gamele de vinuri ale podgoriei Ostrov, care se întinde pe 1.300 de hectare. Alături de podgoria de viță de vie compania mai deține aproape 500 de hectare de pom [...]
Nivelul autoconsumului in Romania este destul de ridicat in conditiile in care 2 din 3 romani declara ca obisnuiesc sa foloseasca produse din alte surse decat retail. Potrivit datelor GfK, nu mai putin de 64% dintre gospodariile din Romania folosesc alimente proaspete din productie proprie. Volumic, nivelul autoconsumului variaza destul de mult in functie de categorie, putand ajunge chiar si la 40% in unele segmente. Moldova, Oltenia si Dobrogea sunt in topul regiunilor cu cel mai mare [...]

 

Meat Milk TV
meatmilk
Debitron Termo
testo
infoALIMENT MAGAZIN