Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Stiri, informatii si noutati din industria alimentara si HoReCa

(Agerpres) Industria avicolă românească se află “în suferință” din punct de vedere financiar, multe societăți fiind la ora actuală în insolvență, iar singurele soluții pentru redresarea sectorului ar fi reducerea evaziunii fiscale și a Taxei pe Valoare Adăugată (TVA), a declarat joi, pentru Agerpres, președintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), Ilie Van.


“Industria avicolă nu și-a revenit după scandalul de anul trecut, iar din punct de vedere financiar este în suferință. Ne confruntăm la ora actuală cu multe insolvențe, cu probleme legate de evaziune fiscală, cu concurență neloială și cu o piața neagră pe care o estimăm la 40%. Deocamdată suntem în așteptarea unor măsuri despre care se discută toată ziua, dar care ar salva industria avicolă românească, și mă refer, în primul rând, la reducerea TVA”, a subliniat președintele UNCPR.


Acesta a precizat că la ora actuală carnea de pasăre se vinde “la un preț de nimic”, neschimbat de peste trei ani de zile, fiind chiar mai ieftină decât ciupercile.


“Acum carnea de pui este mai ieftină decât ciupercile. Avem pe rafturile magazinelor prețuri de 11 lei/kg, de 10,5 lei/kg și chiar de 9 lei/kg, cu tot cu TVA, în unele magazine care fac promoții. Este un preț de nimic. El pleacă de la poarta fermei la 6,80 lei/kg pe carcasă, care este materia primă pentru industrie. Anul trecut a fost de 7,5 lei/kg, la începutul anului de 7 lei/kg, iar acum este de 6,8 lei/kg. De peste trei ani de zile avem același preț la carnea de pasăre. Cred că pentru producători ar fi mulțumitor un preț de cel puțin 8 lei/kg, la poarta fermei”, a adăugat reprezentantul crescătorilor de păsări.


Pe de altă parte, 2014 este primul an în care și producția de carne de pasăre s-a redus cu circa 5-6 procente, în primele trei luni ale anului, deși începutul de an îi găsea întotdeauna pe creștere pe cei din industria avicolă.


“Producția anul acesta este un pic mai mică decât anul trecut în aceeași perioadă pentru că am scăzut cu 5-6%. Este primul an în care s-a redus producția la începutul anului, deși întotdeauna eram pe creștere. Nu e un procent foarte mare, el se poate recupera, având însă și prețuri mai mici la carnea de pasăre, toate aceste aspecte au dus la îngreunarea situației financiare din sector. Consider că reducerea evaziunii fiscale și o cotă redusă de TVA reprezintă singurele soluții pentru salvarea sectorul avicol românesc”, a adăugat Ilie Van.


Potrivit datelor UCPR, livrările de carne de pasăre în viu, în lunile ianuarie și februarie 2014, au fost de 61.500 tone (47.900 tone echivalent carcasă), în timp ce în aceeași perioadă din 2013 au fost de 64.700 tone în viu (50.500 tone echivalent carcasă).


Previziunile UCPR în ceea ce privește producția, pentru primul trimestru al acestui an, sunt de 88.000 de tone de carne de pasăre în viu, echivalentul a 68.600 tone carcasă, în scădere față de trimestrul similar din 2013, când s-au raportat livrări de 94.000 de tone de carne de pasăre în viu sau 73.300 tone echivalent carcasă.

Alte articole recomandate:

Cartofii s-au scumpit cu peste 10% în acest an, deși recolta a fost foarte bogată. Rata anuală a inflației a fost în noiembrie de 1,83%, în ușoară scădere de la 1,88% în luna octombrie, prețurile de consum rămânând relativ stabile comparativ cu luna precedentă, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Cele mai semnificative scumpiri la alimente s-au înregistrat în primele 11 luni ale anului la fasole boabe, cartofi și [...]
  Acciza pentru pălincă va fi eliminată, începând din 2015, potrivit unui proiect de Lege care urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2015, dar România trebuie să se pregătească și de o bătălie juridică cu Comisia Europeană pe această temă, a declarant recent, premierul Victor Ponta, în cadrul unei emisiuni la postul public de televiziune, informeaza Agerpres.   "Există o țară vecină României care a avut o problemă cu Comisi [...]
Vânzările brute de alimente, băuturi și tutun, din luna aprilie, au crescut cu 10,6%, iar cele în funție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate s-au majorat cu 9,3% față de aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS). Comparativ cu luna martie a acestui an, vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun din luna aprilie au avut o majorare de 0,9% în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate. [...]
Fructele contabilizează 17% din valoarea producției agricole a UE, fiind culturi de înaltă valoare comercială, cu o mare diversitate de specii, cultivate pe zone de producție relativ mici. Astfel, culturile permanente (inclusiv vița-de-vie și măslinele) ocupă până la 5% din suprafața cultivată a UE, în timp ce fructele și legumele cultivate anual reprezintă 3% din suprafața arabilă a UE, repartizate în aproximativ 1,4 milioane d [...]
 Balanța comercială cu produse agroalimentare a României a înregistrat, în primele două luni din 2014, un excedent de 104,2 milioane de euro, comparativ cu un deficit de 169,2 milioane de euro în aceeași perioadă din 2013, potrivit datelor furnizate AGERPRES de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). În perioada menționată, România a exportat produse agroalimentare în valoare totală de 814,2 milioane de euro, în creștere [...]
O companie britanica de lux ofera ocazia unui cadou unic de Sarbatori. VeryFirstTo vinde cei mai scumpi biscuiti din lume, dar care fac toti banii. Si nu bani putini, pentru ca un pachet debiscuiti costa nici mai mult nici mai putin decat 4 milioane de lire sterline. Insa, pachetul contine o supriza...deosebita!  “Nu exista glume in interiorul pachetului”, spun producatorii si au dreptate. In functie de optiunea cumparatorului, acesta gaseste inauntru, pe langa cei sase [...]
Indicele prețurilor produselor alimentare la nivel mondial, elaborat de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), a scăzut în mai, pentru a doua lună consecutiv, deoarece prețurile mai mici la produsele lactate, cereale și ulei au contracarat majorarea la cele ale zahărului și cărnii, arată datele publicate, joi, de FAO, transmite Reuters.           FAO dă lunar publicității propriul său Food Price Index, care [...]
Potrivit unui comunicat de presă al INS, în luna noiembrie 2013, față de luna anterioară, prețurile mărfurilor alimentare au scăzut cu 0,2%, iar prețurile mărfurilor nealimentare și tarifele serviciilor au crescut cu 0,1% fiecare, potrivit INS. Cea mai mare scădere s-a înregistrat la fructe și conserve de legume, informează România liberă. Totodată ca urmare a ieftinirii alimentelor, rata anuală a inflației s-a plasat la 1,83%, a anunțat miercuri Institutul Național de [...]

 

Meat Milk TV
testo
testo
infoALIMENT MAGAZIN